01 feb. 2023 | 13:22

Dr. Beatrice Mahler, semnal de alarmă pentru persoanele care sforăie. Pericolul uriaș la care sunt expuse

Știri generale
Dr. Beatrice Mahler, semnal de alarmă pentru persoanele care sforăie. Pericolul uriaș la care sunt expuse
Beatrice Mahler, manager „Marius Nasta"

Persoanele care sforăie sunt extrem de predispuse mai multor probleme de sănătate decât ar putea să-și imagineze, iar acest lucru este confirmat și de medicul primar pneumolog, Beatrice Mahler. În cursul dimineții de miercuri, managerul Spitalului „Marius Nasta” a transmis un avertisment către persoanele care știu că suferă de această tulburare, indiferent de surse. Ce trebuie să știe persoanele care sforăie des.

Riscurile cauzate de sforăit

Sforăitul este, poate, pentru mulți dintre români ceva normal, chiar dacă sunetul produs nu este deloc plăcut. Indiferent de vârstă, sforăitul poate avea mai multe surse/ cauze, însă efectele pot fi periculoase indiferetn de context. Pentru a preveni riscurile la care o persoană este expusă atunci când sforâie, medicul Beatrice Mahler a explicat pentru Agerpres ce trebuie să știe persoanele care află că sforăie.

Fie că ești anunțat de un membru al familiei, de persoana iubită sau de un prieten, cel mai important este să iei atitudine rapid și să te prezinți la medicul specialist. Din păcate, sforăitul se asociază deseori cu apneea, ceea ce crește semnificativ riscul unor modificări grave șa nivelul organismului, printre acestea numărându-se scăderea concentrației de oxigen, dar și repercursiuni la nivelul tuturor organelor și sistemelor.

Din acest motiv, medicul pneumolog, Beatrice Mahler, le recomadă cetățenilor care au fost informați că sforăie să se prezinte la medic pentru o evaluare de somn.

„Sforăitul este un semnal de alarmă pentru persoana care este informată de partener sau i se spune că sforăie. Nu întotdeauna ştim că sforăim sau este foarte rar când percepem aceste sunet şi ştim despre noi că producem acest zgomot în timpul somnului, însă cu siguranţă atunci când el este prezent este aproape obligatoriu să ajungem în cabinetul unui medic care trebuie să facă evaluare de somn.

Evaluarea de somn este importantă, deoarece sforăitul presupune o modificare a fluxului de aer la nivelul gâtului. Aerul este blocat şi vibraţia pe care o dă în vălul palatin produce acest zgomot care uneori este foarte deranjant.

Pe lângă faptul că este foarte deranjant pentru cei din jurul nostru, el induce la nivelul organismului modificări ale concentraţiei de oxigen. Scăderea oxigenului în sânge are repercusiuni pe toate organele şi sistemele”, a explicat Beatrice Mahler.

Cât de tare este afectat organismul de sindromul de apnee

În continuare, medicul Beatrice Mahler a detaliat cât de mult poate fi afectat organismul unei persoane care suferă de apnee, pornind de la afectarea sistemului imunitar, până la riscul declanșării accidentelor vasculare sau a apariției complicațiilor la nivelul aparatului cardiovascular.

„De foarte multe ori la aceşti pacienţi descoperim sindromul de apnee în somn ca şi diagnostic de pacient sforăitor. Sindromul de apnee în somn induce modificări multiple.

De la afectarea imunităţii, imunitate care este afectată nu doar prin acţiune directă asupra limfocitelor, fiind cu mecanisme de apărare scăzute în momentul în care scade concentraţia de oxigen din sânge, dar şi modificări inflamatorii sistemice, care la o persoană obeză cu colesterol deja crescut creşte riscul de declanşare a accidentelor vasculare cerebrale, a infarctului miocardic, a complicaţiilor pe aparatul cardiovascular care sunt extrem de severe”, a susţinut Beatrice Mahler.

Cât de utilă este evaluarea somnului

Managerul de la „Marius Nasta” a explicat că, orice persoană care se prezintă la medicul specialist pentru evaluarea somnului, acesta va primi un holter care va indica concentraţia de oxigen, mişcările abdomenului, mişcările toracelui, fluxul de aer de la nivelul căilor aeriene, înregistrând totodată sforăitul, dacă există.

„Pentru evaluare, de regulă medicul oferă un holter cu care evaluează somnul. Aceste aparat evaluează concentraţia de oxigen, mişcările abdomenului, mişcările toracelui, fluxul de aer de la nivelul căilor aeriene şi înregistrează sforăitul dacă acesta este prezent.

În funcţie de numărul de apnei pe care le înregistrăm pe oră, pacientul beneficiază de tratament suportiv, adică încercăm împreună cu colegii din zona ORL să evaluăm zona nasului dacă sunt obstrucţii severe, împreună cu ortodonţii să corectăm modificările dentare care pot să interfereze cu o respiraţia normală pe parcursul nopţii, dar nu întotdeauna ajunge”, a arătat medicul.

Beatrice Mahler a menționat și cauzl pacienților care suferă de obezitate, subliniind faptul că aceștia necesită de urgență scăderea în greutate, cât și folosirea unui aparat cu oxigen, care să-I ajute să poată respira fără dificultate.