Dorian Popa iubește să conducă, iar pasiunea pentru mașini este infinită. Tocmai de aceea, artistul și-a cumpărat un bolid în valoare de 80.000 de euro. Ghinionul a fost de partea lui. Ce a făcut după ce a băgat atâția bani în achiziția sa?
Dorian Popa a devenit cunoscut în anul 2011, odată cu apariția sa în serialul ”Pariu cu viața”, alături de colegii săi din ”Lala Band”. A câștigat premiul ”Bărbat de succes al anului 2014” din cadrul galei Celebrity Awards, iar un an mai târziu destinul i-a adus proiectul ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”, de pe PRO TV. În prezent, artistul joacă în serialul românesc ”Sacrificiul”, difuzat pe Antena 1, unde îl interpretează pe Mario Busuioc.
Astfel, de-a lungul vremii, Dorian Popa a cunoscut o ascensiune pe toate planurile. Printre ele, și-au făcut loc și banii. De aceea, și-a putut satisface plăcerile: cum ar fi achiziționarea unei case ori a unui bolid. Norocul nu a fost de partea sa în ceea ce privește mașina, căci, la scurt timp după ce a cumpărat-o, în luna februarie a anului precedent, a fost implicat într-un adevărat carambol care l-a trimis pe el și alte câteva persoane la secția de Poliție.
„Din când în când, lucrurile mai merg și rău. Asta este, nu avem ce să facem, bine că toată lumea e teafără și noroc că avem asigurările necesare. Prostia costă scump, noroc că mai există asigurari”, a spus cântărețul.
Și după pagubă, reparația e soluția. Vedeta și-a tunat mașina, apoi a urmat dezvelirea ei, într-un clip urcat pe Youtube. Când a deschis portiera, mare a fost uimirea tuturor să vadă că interiorul acesteia seamănă cu o navă spațială.