Donald Trump este primul președinte care scrie istorie în SUA, fiind pus de două ori sub acuzare pe parcursul unui mandat. Acesta a fost găsit vinovat de Camera Reprezentanților pentru „incitare la insurecție”, în data de 6 ianuarie, în urma protestelor violente lansate asupra Capitoliului.
Majoritatea rețelelor lui Donald Trump i-au blocat canalele pe care acesta își transmitea mesajele către cetățeni. Pentru că a rămas fără prea multă vizibilitate, președintele american a înregistrat un video imediat după punerea sa sub acuzație.
Conținutul mesajului video a surprins pe toată lumea, deoarece acesta nu a amintit nicio secundă despre rușinea pe care o trăiește în prezent, mai exact despre acuzarea sa pentru a doua oară, în schimb, le explică oamenilor că protestatarii care au atacat clădirea Congresului și au luat cu asalt plenul Camerei Reprezentanților nu fac parte din „adevărații” săi susținători.
Mesajul înregistrat de Donald Trump a fost postat pe contul de Twitter și de YouTube al Casei Albe, la distanță de o oră și jumătate de la votul din Camera Reprezentanților.
Acesta a condamnat protestele petrecute săptămâna trecută, susținând că “violenţa şi vandalismul nu au niciun loc în ţara noastră şi niciun loc în mişcarea noastră”. De asemenea, Donald Trump a dat asigurări că “cei care au fost implicaţi în atacul de săptămâna trecută vor fi aduşi în faţa justiţiei”.
Spre surprinderea multora, noul președinte ales, Joe Biden, nu a fost foarte prompt în reacții cu privire la punerea sub acuzare a președintelui în funcție.
Acesta a transmis un mesaj după patru ore de la votul istoric al Camerei Reprezentanților, menționând faptul că dorește ca procesul împotriva lui Donald Trump nu va influența viitoarele evenimente ce privesc audierile pentru membrii administrației sale, dar nici măsurile ce privesc combaterea pandemiei.
Joe Biden va depune jurământul ca președinte SUA pe data de 20 ianuarie, motiv pentru care îi roagă pe membrii Congresului să nu piardă din vedere evenimentele viitoare esențiale în acest sens.
Acesta a mai dezvăluit că se teme din cauza existenței unui virus mortal, cât și despre faptul că există o economie șubredă în această țară.
„Astăzi, membrii Camerei Reprezentanților și-au exercitat puterea pe care le-o dă Constituția și au votat pentru punerea sub acuzare și tragerea la răspundere a președintelui. A fost un vot bipartizan exprimat de reprezentanți, care au dat curs Constituției și propriei conștiințe. Procesul va continua în Senat”, a transmis Joe Biden, după acuzarea lui Donald Trump.