Doliu pentru Alexandra Stan. Un om drag ei a murit din cauza unei boli nemiloase
Clipe dureroase pentru Alexandra Stan. Unul dintre cei mai dragi oameni din viața ei a murit, cu puțin timp în urmă. Este vorba despre coregraful ei, Călin Hanțiu, primul balerin al teatrului Fantasio din Constanța. Bărbatul a pierdut lupta cu o boală nemiloasă și incurabilă. Avea 64 de ani. Ce mesaj a transmis fosta concurentă de la Survivor România.
Alexandra Stan plânge moartea coregrafului său
Alexandra Stan este în doliu, după ce unul dintre cei mai apropiați prieteni și colegi de serviciu ai săi s-a stins din viață în ziua de vineri, 17 decembrie. Maestrul Călin Hanțiu avea 64 de ani, când a murit după o o luptă lungă cu o boală necruțătoare.
Celebrul coregraf al Alexandrei Stan a fost prim-balerin al Teatrului de Balet din Constanța și unul dintre cei mai mari soliști de balet ai României în anii ’80.
Regretatul artist Călin Hanțiu a lucrat cu Oleg Danvoski și a predat arta baletului în țări precum Germania și Italia. După ce s-a retras la 50 de ani, vârsta la care a agățat pantofii de dans în cui, Călin Hanțiu a îmbrățișat profesiile de maestru coregraf și regizor.
Daniela Vitcu, soția regretatului maestru coregraf, a fost cea care a făcut anunțul trist, pe contul său de Facebook, unde a scris simplu: „Drum bun, Călin!”. Cuvintele pline de durere ale văduvei sale au stârnit un val de mesaje din partea fanilor, care i-au transmis condoleanțe.
Cine a fost Călin Hanțiu, marele balerin al României
Călin Hanțiu este considerat maestrul baletului din Constanța și unul dintre cei mai mari artiști ai României. Regretatul dansator a avut o școală de balet și a lucrat cu mai multe instituții de teatru și operă din țară, dar și din străinătate.
În anul 2000 a devenit director artistic al Teatrului de Balet ,,Oleg Danvoski” până în anul 2004. Apoi, maestrul a fost numit director al Companiei de balet al Teatrului Național de Operă și Balet ,,Oleg Danvski” până în 2007.
Rapsodia Albastră, Spărgătorul de nuci, Scufița roșie și Cenușăreasa sunt doar câteva dintre spectacolele pe care regretatul coregraf al Alexandrei Stan le-a pus în scenă, de-a lungul carierei sale impresionante.
,,Alexandra Stan m-a solicitat să lucrez cu ea la ultimul clip! Am acceptat pe loc, mai ales că era un proiect interesant! L-am cunoscut apoi pe Marcel Prodan și pe colaboratorul său, Andrei Nemirschi, pe care i-am plăcut pe loc!
Mi s-au părut niște profesioniști desăvârșiți și imediat am ajuns la un consens în privința coregrafiei! Am planificat să facem toată regia în apartamentul în care era studioul, pentru că era unul foarte mare și era destul spațiu de mișcare!”, declara regretatul maestru coregraf.
Acum mulți ani, Călin Hanțiu a fost cooptat pe Alexandra Stan să fie coregraful său pentru un videoclip. Pe vremea aceea, artista din Constanța lucra cu fostul său impresar Marcel Prodan.