Este doliu în showbizul internațional după ce un comediant foarte cunoscut și îndrăgit de public a murit „pe neașteptate noaptea trecută”. Anunțul cutremurător a fost făcut ieri, 17 mai, chiar de către fiica regretatului artist.
Comediantul englez Andy Smart, celebru pentru activitatea sa în cadrul grupului de comedie The Comedy Store, a decedat marți, 16 mai, la 63 de ani.
Anunțul care a picat ca un trasnet pentru fani a fost făcut de către fiica lui, Grace, pe pagina sa de Twitter.
„Bună, sunt Grace, fiica lui Andy, îmi pare foarte rău să vă anunț pe toți că tata a murit pe neașteptate noaptea trecută. A avut atât de mulți prieteni și o viață atât de minunată. Ridicați un pahar pentru el”, a scris ea într-un tweet din 17 mai.
Cauza morții lui Andy Smart nu a fost anunțată, iar vestea morții a venit la doar câteva zile comediantul a cântat la The Comedy Store din Londra, asta întâmplându-se pe data de 14 mai.
Andy Smart era din nou așteptat pe scenă pe data de 28 mai. După ce au aflat vestea cutremurătoare, reprezentanții localului au transmis un mesaj de condoleanțe.
„Această veste ne-a șocat pe toți. Transmitem cele mai profunde condoleanțe familiei, prietenilor și colegilor săi”, a scris The Comedy Store London pe Twitter la data de 17 mai.
De asemenea, mai mulți colegi i-au adus un omagiu lui Andy Smart. Printre ei e numără și Eddie Izzard, care își amintește de regretatul artist ca fiind „un om foarte amuzant și un mare improvizator”. „Talentul său ne va lipsi”, a mai scris Izzard pe Twitter.
În plus, Kevin Bridges și-a amintit de timpul petrecut cu Andy Smart spunând: „Mi-a plăcut mult timpul petrecut cu el la festivalurile de comedie de-a lungul anilor. Gândurile cu voi toți Grace”.
Andy Smart a fost membru al trupei Vicious Boys împreună cu Angelo Abela înainte de a fimembru în Comedy Store Players. Au câștigat premiul Time Out Street Entertainer of the Year în 1984 și au apărut în emisiunea Wake Up London, după care și în emisiunea The Tube, difuzată de Channel 4. Andy Smart s-a alăturat apoi celor de la Comedy Store Players în 1995, astfel că va continua să dețină un loc în inimile lor, precum și ale publicului care l-a apreciat mult.
„Noi, cei de la Comedy Store Players, avem inima complet frântă. Nu putem spune cât de mult ne va lipsi. A fost o bucurie. Râdea mai mult decât oricine altcineva pe care îl cunoșteam. A făcut atât de multe lucruri nebunești, dar mai ales a făcut ca mica noastră lume să fie mult mai distractivă. L-am iubit atât de mult”, a scris pe Twitter Josie Lawrence.