Doliu imens în lumea muzicii din România. Era unul dintre cei mai iubiți, care a fost cauza morții lui Petre Măsală VIDEO
După o viață pusă în slujba folclorului autentic românesc, Petre Măsală s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani. Este doliu imens în lumea muzicii din România, având în vedere că era unul dintre cei mai iubiți folcloriști. Citește mai departe și află care a fost cauza morții lui Petre Măsală.
De 69 de ani, Petre Măsală a fost un apărător al datinilor populare autentice
Născut în urmă cu 83 de ani, în localitatea Stolnici din județul Argeș, încă din primii ani ai copilăriei, Petre Măsală făcea cunoștință cu tradiția și datinile populare românești.
Încă de la vârsta de 15 ani avea să facă parte din formațiile de dansuri populare ale zonei, fiind dansator-călușar, iar de la vârsta de 22 de ani devenea vătaful călușarilor din localitatea de baștină, Stolnici.
„Petre Măsală este, actualmente, cel mai longeviv vătaf de Căluş din ţară, capabil să performeze – atât pe scenă, cât şi în vatra satului – şi să conducă grupul de căluşari din Stolnici, Argeş.
Acest ucru este dovedit nu numai de prestigiul de care se bucură în comunitate şi în zonă, ci mai ales de faptul că domnia sa continuă să formeze generaţii de dansatori, contribuind totodată la păstrarea şi transmiterea întregului complex ritual. Personal, am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe vătaful căluşarilor din Stolnici în anul 2011, când am propus colegilor din Comisia Naţională a Patrimoniului Cultural Imaterial din Ungaria ca acest grup să reprezinte România la întâlnirea internațională a purtătorilor de valori înscrise în patrimoniul UNESCO.
Am apreciat atunci nu numai calităţile de dansator – comentate elogios de specialiştii şi publicul maghiar – ci şi pe cele morale – modestie, tenacitate, dăruire – care fac din Petre Măsală un model pentru multe generaţii.”, spunea despre regretatul Petre Măsală, prof. univ. habil. Narcisa Ştiucă.
A câștigat nenumărate premii în toți acești ani
Recunoscut ca un bun apărător și un adevărat promotor al folclorului autentic românesc, Petre Măsală avea să participe la nenumărate festivaluri de gen, în urma cărora primea un număr important de premii, atât în țară, cât și în străinătate, unde a participat alături de trupa de Călușari din Stolnici.
Vezi și: Doliu în lumea artistică. A murit geniul artei contemporane, Gunter Brus avea 85 de ani
Cât despre deprinderea dansului Călușarilor, unul din cele mai cunoscute dansuri populare românești, celebrul folclorist declara:
„M-am legat de mic să practic cu sfinţenie ritualul, furând Căluşul, de la cetele care străbăteau uliţele satului natal. Nu m-am mai putut lăsa de el şi mi-am jurat că vor curge apele pe mine ca apa gârlii Cotmenei, de la primul legământ pe steag căluşăresc, acceptând să ascult vătaful, să mă păstrez curat şi să joc dansul strămoşesc în credinţă.”
La aflarea veștii despre trecerea în neființă a maestrului Petre Măsală, ministrul Culturii, Raluca Turcan scria în urmă cu 24 de ore pe pagina sa de Facebook:
„Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a distinsului domn Petre Măsală. Ca ministru al culturii, doresc să exprim întreaga mea compasiune, dar și recunoștința pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea și păstrarea tradițiilor culturale, în special în domeniul dansului călușarilor.
Am avut privilegiul să-l cunosc pe domnul Petre Măsală în vara anului trecut și să fiu martor al pasiunii și cunoștințelor sale în arta călușului. Este cu adevărat remarcabil faptul că a fost primul argeșean care a primit titlul de Tezaur Uman Viu în anul 2020, o recunoaștere meritată a dedicării sale de o viață în această artă tradițională.”
Petre Măsală s-a stins din viață, la 83 de ani
După o viață dedicată integral promovării și păstrării folclorului autentic românesc, familia acestuia a anunțat trecerea sa în neființă, la vârsta de 83 de ani. Este doliu imens în lumea muzicii din România, având în vedere că era unul dintre cei mai iubiți folcloriști. Conform familiei, decesul a survenit pe 17 februarie a.c.
„Petre Măsală nu a avut bogății, nici bănet, nici averi să lase urmașilor din neam. Că nu pentru asta a trăit și a jucat călușul toată viața lui. Dar ce tezaur cultural lasă el moștenire celor tineri, care sunt datori să nu o piardă în veci și s-o dea, la ràndul lor, mai departe….!
Azi, plecând de tot, nea Petrică, nu ai luat cu dumneata decât pălăria aia frumoasă, gătită cu mărgele și cu bete prelungi, colorate…!”, scria ieri pe rețelele de socializare, Loredana Costache, director Căminul Cultural at Căminul Cultural Hârsești.
Dumnezeu Să-l Ierte!