Joi seară, doi turiști au fost surprinși de o avalanșă în zona Vf. Negoiu, la o altitudine de circa 2.300 de metri. Unul dintre aceștia a suferit leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare și a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei doi au fost surprinși spre seară, iar salvamontiștii au fost nevoiți să intervină pe timpul nopții. Din păcate, misiunea de intervenție cu elicopterul SMURD, dotat cu troliu, nu putea fi realizată în condiții de siguranță. Acesta putea pune în pericol întreaga echipă aflată la bord. Prin urmare, o echipă de salvatori montani din cadrul Salvamont Sibiu a plecat pe jos spre turiști.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a luat legătura cu unul dintre cei doi turiști. Acesta i-a asigurat că echipa de salvatori montani este pe drum și vor ajunge la ei în cel mai scurt timp, fiind pregătiți pentru a le acorda primul ajutor, apoi să-i transporte într-o zonă sigură.
„În urmă cu puțin timp, salvatorii montani au ajuns la baza muntelui cu cei doi turiști accidentați, coborârea efectuându-se continuu, pe parcursul întregii nopți, doar cu un scurt popas pentru hidratare și refacerea echilibrului termic, la cabana Negoiu. Ulterior, salvamontiștii au continuat imediat coborârea către baza muntelui unde erau așteptați de ambulanțele pregătite sa preia turiștii accidentați.
Persoana care a suferit leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare a fost transportată la spital pentru acordarea de asistență medicală și îngrijiri. Cealaltă persoană este în acest moment evaluată medical”, informează autoritățile.
Cei doi turiști erau din Iași, o femeie în vârstă de 26 de ani și iubitul ei de 33 de ani. Femeia a fost preluată de pe Valea Porumbacului de un echipaj SMURD și transportat la spital. Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Sibiu, tânăra a trecut printr-o serie de investigații medicale, pentru a se stabili un tratament pe care va trebui să-l urmeze.
„Pacienta de 26 de ani surprinsă de avalanșă în Munții Făgăraș a fost adusă la Unitatea de primiri Urgențe a SCJU Sibiu de către un echipaj SMURD. A fost preluată imediat de personalul medical, prezintă contuzii, suspiciuni de fractură la membrul inferior drept și de entorsă la membrul inferior stâng si este conștientă și stabilă. În momentul de față au loc investigații medicale pentru stabilirea conduitei terapeutice”, anunță Decebal Todăriță, purtător de cuvânt.
Misiunea de salvare a durat aproximativ zece ore. Din fericire, cei doi turiști sunt într-o stare bună acum