05 aug. 2020 | 13:49

Documentul care dispare definitiv din România. Românii nu mai au nevoie de acest act, începând de vineri

Diverse
Documentul care dispare definitiv din România. Românii nu mai au nevoie de acest act, începând de vineri
Documentul care dispare definitiv din România. Românii nu mai au nevoie de acest act, începând de vineri

În urmă cu douăzeci de ani, printr-o lege ce intra în vigoare în data de 24 august 2000, românii aveau obligativitatea să se prezinte la urnele de vot, fie că vorbim de alegeri generale, prezidențiale sau locale, cu un document numit ”Carte de alegător”. Conform procedurilor legea a avut valabilitate 20 de ani, adică până pe 6 august 2020.

Nu mai avem nevoie de Cartea de alegător

Conform noii legi, Legea 162/2020, de vineri acest document ăși pierde valabilitatea și rațiunea de a exista. Conform noii legi votarea se va face exclusiv în baza actului de identitate, potrivit legii apărute marți în Monitorul Oficial. “Prevederile din cuprinsul actelor normative referitoare la cartea de alegător se abrogă”, se stipulează în lege, abrogându-se astfel HG 697/2000, care stabileea cadrul legal al carții de alegător. De vineri, cartea de alegător dispare complet din legislația României.

Românii vor vota doar cu buletinul, începând de vineri

Conform noii legi românii nu vor mai fi obligați să se prezinte la urnele de votare folosind acest documnet, ci se va face în baza actului de identitate, atâta timp cât este în termenul de valabilitate. Prin eliminarea acestui document, conform specialiștilor, se elimină două situații apărute în urmă cu 20 de ani. În primul rând se vor elimina cheltuielile bugetare cu printarea și eliberarea acestor documente, neutilizate practic de la momentul apariției, și, în al doilea rând se elimină aplicarea neunitară a unor prevederi legate de acest aspect, al documentului de alegător.

Documentul care dispare definitiv din România. Românii nu mai au nevoie de acest act, începând de vineri

Documentul care dispare definitiv din România. Românii nu mai au nevoie de acest act, începând de vineri

În urmă cu 20 de ani guvernul de la acea vreme promulga HG 697/2000 având ca obiect obligativitatea deținerii unei cărți de alegator doar pentru cei aflați în țară, românii din străinătate putând vota şi fără carte de alegător. Prin aprobarea și publicarea Legii 160/2020 în Monitorul Oficial acest document dispare definivit, la fel și obligativitatea deținerii acestuia în momentul participării la exercitarea dreptului la vot pe teritoriul României.

Parteneri
"Nu mai dați de pomană pentru morți. Mortul nu mănăncă, nu bea." Detalii neștiute oferite de un preot. Ce înseamnă, de fapt, când spui bogdaproste
Redactia.ro
Cătălina Toma, Andra Gogan și Andreea Antonescu, prinse în incendiile apocaliptice din Los Angeles! Mărturii terifiante din infern! „E panică, aerul este foarte toxic”
Click.ro
Donald Trump Jr. susține că Ucraina e de vină pentru incendiile care fac prăpăd în Los Angeles
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
O ciorbă unică în România. Doar într-o singură zonă a țării se mănâncă
EVZ.ro
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Spynews
Ordinul UE pentru toate statele membre. România e obligată să aplice. Se impune până în 2030
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
DECIZIE OFICIALĂ! Când mai CRESC pensiile și salariile
Mediaflux
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, distribuție completă. Cine sunt actorii care dau viață personajelor serialului
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro