DMX a murit la 50 de ani. Care a fost cauza morții, de fapt. Fanii sunt în stare de șoc
Bombă în lumea mondenă din Statele Unite ale Americii. Rapperul DMX, unul dintre cei mai în vogă artiști ai anilor 90, a murit la numai 50 de ani, după ce a făcut infarct. Care a fost cauza morții, de fapt. Fanii sunt în stare de șoc. Ce mesaj dureros au transmis familia și apropiații acestuia.
DMX a murit la 50 de ani
Doliu în muzica internațională. DMX a murit vineri, 9 aprilie, la spitalul White Plains din New York. Vedeta în vârstă de 50 de ani, pe numele său real Earl Simmons, se afla într-o stare vegetativă, după ce a suferit trei atacuri de cord în timpul unei supradoze de droguri, potrivit celor de la The Sun.
„Suntem profund întristați să anunțăm astăzi că dragul nostru DMX, pe numele său din buletin Earl Simmons, a murit la 50 de ani la White Plains Hospital, împreună cu familia sa lângă el, după ce a fost plasat pe suportul de viață în ultimele zile.
Earl a fost un războinic care a luptat până la capăt. Și-a iubit familia din toată inima și prețuim vremurile petrecute cu el. Muzica lui Earl a inspirat nenumărați fani din întreaga lume, iar moștenirea sa iconică va trăi pentru totdeauna.
Apreciem toată dragostea și sprijinul din acest moment incredibil de dificil. Vă rugăm să ne respectați confidențialitatea, întrucât ne întristăm pierderea fratelui, tatălui, unchiului și a omului pe care lumea îl cunoștea drept DMX. Vom împărtăși informații despre slujba sa de pomenire odată ce detalii sunt finalizate.”, au scris cei din familia rapperului, potrivit sursei citate.
Rapperul era în moarte cerebrală, fiind conectat la aparate
Membrii familiei sale au putut să-l viziteze săptămâna aceasta, în timp ce sute de fani s-au adunat în fața spitalului din White Plain, New York, unde regretatul DMX era internat și intubat de o săptămână.
Înainte de moartea sa, s-a raportat că rapperul DMX nu avea nicio activitate cerebrală în timp ce se afla în spital. Conform medicilor și a specialiștilor din sistemul sanitar, dacă o persoană se află într-o stare vegetativă permanentă și creierul încă dă semnale vitale, pacientul poate fi menținut în viață fiind conectat la aparatele care-i oferă oxigen și nutriție.
Dacă acestea sunt oprite, poate dura de la câteva ore până la câteva zile până când organele vitale ale pacientului se vor închide complet. Suportul de viață este ceea ce oferă medicilor capacitatea de a efectua intervenții chirurgicale complicate sau prelungește viața oamenilor care se recuperează după incidente traumatice.