Directorul Ryanair, veste proastă pentru milioane de clienți! Cu cât se vor scumpi biletele de avion în perioada următoare
Ryanair este una dintre companiile aeriene low-cost care și-a răsfățat clienții cu prețuri extrem de tentante, indiferent că a fost vorba de vacanțe sau de călătorii de afaceri. Din păcate, din cauza costurile ridicate la combustibili, directorul companiei a făcut un anunț care, în mod cert, îi va dezamăgi pe mulți români și cetățeni de pretutindeni.
La ce prețuri vom putea să ne achiziționăm bilete de avion, de acum înainte
Michael O’Leary, directorul Ryanair, a anunțat recent că „era zborurilor de 10 euro a luat sfârșit”, astfel că oamenii nu vor mai putea să zboare cu un preț mai mic decât biletul unui tren, de exemplu.
Ryanair este una dintre companiile aeriene low-cost care ne-a obișnuit cu oferte excepționale pentru zboruri cu durată mică sau medie, directe, facilitând pentru multe persoane transportul către destinația dorită.
Astfel, în funcție de perioadă, clienții puteau să-și aleagă date ale căror zboruri erau la prețuri foarte mici, numite de unii dintre români chiar „pomană”.
Din păcate, aceste tarife promoționale de 1 euro, respectiv 0,99, sau 9, 99 euro vor dispărea, conform anunțului făcut de directorul Ryanair, urmând ca cetățenii să poată achiziționa bilete la un preț mediu de aproximativ 50 de euro, pentru următorii cinci ani, a declarat Michael O’Leary pentru BBC.
În ciuda acestor creșteri a costului vieții, directorul Ryanair este oprimist privind dorința oamenilor de a zbura în continuare, încercând mai degrabă să caute zbori cu costuri mai mici, decât să renunțe total la călătorii.
„Credem că oamenii vor continua să zboare frecvent. Dar cred că oamenii vor deveni mult mai sensibili la prețuri”, a transmis Michael O’Leary.
Cum afectează zborurile comerciale calitatea aerului
În zilele noastre, potrivit statisticilor, zborurile comerciale generează aproximativ 2,4% din emisiile globale de CO2, motiv pentru care, acest sector este supus unor presiuni internaționale privind luarea unor măsuri urgente care să reducă impactul asupra climei. De altfel, companiile aeriene sunt rugate să-și convingă clienții să înlocuiască zborurile cu deplasările feroviare și rutiere.
În ciuda acestor restricții internaționale care încearcă a fi impuse companiilor aeriene, O’Leary consideră că transportul rutier și transportul maritim contribuie și mai mult la emisiile de CO2 în general, afectând într-o mai mare măsură clima.
Acesta consideră că accentul pus pe reducerea emisiilor provenite în urma transportului aerian este „deplasat”, însă a dat asigurări cu privire la faptul că Ryanair dorește să investească în avioane mai puțin poluante.