Gheorghe Mulțescu este oficial noul antrenor al celor de la Dinamo. A semnat un contract valabil până la finalul acestui sezon. Poreclit „SMURD-ul”, Mulțescu va avea o misiune foarte complicată de această dată. Roș-albii sunt pe penultimul loc în faza play-out a Ligii 1. De asemenea, Cornel Țălnar revine și el la Dinamo, în calitate de secund. În comunicatul dat de oficialii lui Dinamo se anunță și încetarea contractului cu fostul antrenor, Adrian Mihalcea.
„Dinamo București anunță prin intermediul site-ului oficial încheierea raporturilor contractuale, pe cale amiabilă, cu antrenorul principal Adrian Mihalcea. De astăzi până la finalul acestui sezon competițional, noul antrenor principal al echipei Dinamo București este Gheorghe Mulțescu”, se menționează în comunicatul oferit de oficialii dinamoviști.
Mihalcea a stat șapte meciuri pe banca lui Dinamo, timp în care a înregistrat un succes, o remiză și cinci înfrângeri. În ultima partidă din Liga 1, formația din „Ștefan cel Mare” a terminat la egalitate cu CSMS Poli Iași, scor 1-1. Următoarea perioadă este una de foc pentru Gheorghe Mulțescu și Cornel Țălnar. Dinamo mai are de jucat nu mai puțin de șapte meciuri până pe 5 august, când se termină Liga 1. Plus posibile alte două dueluri, în barajul pentru menținerea în Liga 1, dacă termină pe locul 12.
Urmează două partide contra ultimei clasate, Chindia Târgoviște, din care Mulțescu speră să scoată maximum de puncte. Apoi altă „dublă”, contra celor de la Hermannstadt. Dinamo avea restanțe de disputat împotriva celor două formații, motiv pentru care joacă de două ori cu fiecare. Vin apoi două deplasări grele, cu Sepsi și Voluntari, plus un meci acasă, cu Viitorul.
14 echipe a antrenat Gheorghe Mulțescu în România, în paranteză fiind trecut numărul de mandate: Jiul Petroşani, Rapid București, Dinamo București (3 mandate), Dacia Unirea Brăila, Astra Giurgiu (4), Poli AEK Timișoara (2), Petrolul Ploieşti (4), Sportul Studenţesc (2), FC Vaslui, „U” Cluj, Ceahlăul P. Neamţ, Gaz Metan Mediaş, FC Voluntari și CS U Craiova.