Dinamo – FC FCSB a fost 0-3, în turul semifinalelor Cupei României, dar oficialii „câinilor” speră să întoarcă rezultatul la comisii. Aceștia intenționează să conteste dreptul de joc al portarului Andrei Vlad, scrie Gsp.ro. Acesta ar fi fost suspendat din cauza a două cartonașe galbene pe care le-a primit până în semifinale. De partea cealaltă, ilfovenii se apără cu un paragraf din regulament care prevede că avertismentele sunt anulate după faza sferturilor de finală. Confuzia este făcută de faptul că ROAF și Regulamentul Disciplinar au prevederi diferite.
Interesant este că într-o situație asemănătoare este și Olimpiu Moruțan, jucător care inițial a fost anunțat ca titular miercuri. Doar că mijlocașul a fost scos în ultimul moment din lot, semn că oficialii de la FC FCSB se tem de o nouă contestație.
„Moruțan nu o să joace, ca să nu fie discuții. Ce rost are să ne certăm? Dacă schimbi regulamentul, spune că «Se abrogă excepția». Dacă e excepție și tu nu ai abrogat-o, atunci la revedere, să fii sănătos!”, a spus Gigi Becali înainte de marele derby. Cu cine să vorbesc de la Federație, că ei nici nu știu. Dacă îi întrebi, zic «Stai, dom’ne, să vedem». Nu ai cu cine să vorbești, au schimbat ROAF-ul (n.red. Regulamentul de organizare a activității fotbalistice) dar nu au abrogat regulamentul disciplinar, nu au anulat excepția din regulamentul disciplinar, deci e în vigoare. Așa că «La revedere!»”, a declarat Gigi Becali, patronul FC FCSB, înaintea partidei cu Dinamo.
FC FCSB a câștigat partida tur cu Dinamo, din semifinalele Cupei României, scor 3-0. Andrei Vlad a fost unul dintre cei mai buni jucători ai ilfovenilor. Golurile formației pregătite la acea vreme de Bogdan Argeș Vintilă au fost marcate de Adrian Popa, Darius Olaru și Cristian Dumitru.