Dinamo Kiev, tot fără Mircea Lucescu pe bancă. Campioana Ucrainei a câștigat și partida din cea de-a doua etapă, contra celor de la Zorya Lugansk. Nici de această dată, antrenorul român de 76 de ani nu a fost alături de elevii săi. Mircea Lucescu a suferit o intervenție chirurgicală, zilele trecute, pentru îndepărtarea unui chist.
Dinamo Kiev, tot fără Mircea Lucescu pe bancă. Campioana Ucrainei a început cu două victorii noua ediție a sezonului intern. După 4-0 în prima etapă contra celor de la Veres-Rivne, kievenii s-au deplasat pe terenul celor de la Zorya Lugansk. Au câștigat cu 2-1, adunând punctaj maxim după două etape. Dar de pe banca tehnică a lipsit, în continuare, Mircea Lucescu. la fel s-a întâmplat și în prima rundă, când secundul Emil Caras a explicat că Il Luce ar fi răcit.
Mister a răcit, are puţină febră. Medicul spune că cel mai probabil este din cauza schimbării de temperatură. Afară este cald, aerul condiţionat funcţionează în birou. Iar asta i-a cauzat o răceală. Doctorul a decis că este mai bine ca Mister să nu stea pe bancă pentru a nu se enerva. Cu toţii îi dorim o recuperare rapidă. Băieţii sunt îngrijoraţi. Cred că o parte din eforturile lor au fost pentru Mister, cel puţin aşa sper”, a declarat Emil Caras în fața presei din Ucraina, la sfârșitul partidei contra celor de la Veres.
Mircea Lucescu a avut, totuși, alt tip de problemă. Chiar dacă a fost una minoră, tehnicianul a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru extirparea unui chist a anunțat presa din Ucraina. Mai precis, el a avut un chist pilonidal, un sac cu lichid care s-a adunat în zona coccisului. Coccisul e osul ce se află la baza coloanei vertebrale. Acesta – sacul cu lichid – prezenta pericol de infecție, iar medicii au decis să-l extirpe cât mai repede. Operația a durat doar 8 minute și s-a încheiat cu succes, a anunțat presa din țara vecină.
În 2009, Mircea Lucescu a mai suferit o intervenție, în 2009, pentru montarea unui stent cardiac. De asemenea, în 2012, în urma unui accident de mașină suferit în București, Lucescu a fost operat de urgență și i s-au fixat coastele rupte în evenimentul rutier. Acum, medicii din Kiev i-au interzis să revină prea devreme pe banca tehnică a celor de la Dinamo, recomandându-i odihnă. În 14 august, echipa lui Il Luce are programat un meci amical de gală contra celor de la Inter Milano.