13 dec. 2022 | 17:23

Dinamo riscă să ajungă la faliment. Tribunalul București nu a aprobat planul de reorganizare, ce urmează pentru club

Sport
Dinamo riscă să ajungă la faliment. Tribunalul București nu a aprobat planul de reorganizare, ce urmează pentru club

Dinamo are probleme uriașe. Gruparea de fotbal din „Ștefan cel Mare” a depus la tribunal un nou plan de reorganizare doar că aceasta a fost respins de judecătorul sindic, astăzi, 13.12.2022. Pentru oficialii clubului urmează câteva zile infernale, iar dacă strategia nu dă roade se poate ajunge chiar la faliment. Playsport a detaliat cazul și a explicat ce urmează.

Lovitură cruntă pentru Dinamo. Tribunalul București a respins planul de reorganizare

UPDATE 19.30 – Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, a oferit o primă reacție în emisiunea Playsport Live, după decizia instanței.

„Si in cadrul managemantului exista o dorinta pentru o decizie pozitiva. Am primit vestea cu tristete. Insa, nu ne vom da batuti. Vom continua, vom incerca sa obtinem acea taiere a datoriilor, acela e cel mai important element. Toti factorii trebuie sa inteleaga asta, inclusiv suporterii. Iar din acel moment se poate discuta cu investitorii, abia din acel moment”, a declarat Vlad Iacob.

Dinamo trece din nou prin momente foarte grele. Oficialii clubului au depus la Tribunalul București un nou plan de reorganizare, după ce au ajuns la concluzia că nu-l pot respecta pe cel inițial. Doar că judecătorul sindic nu a fost convins de această variantă și a respins-o, așa că planul nu a fost aprobat, scrie playsport.ro.

Respinge cererea creditorilor Cornel Ţălnar, Şerdean Pavel Dorin și Asociația Club Sportiv Fotbal Club Dinamo București privind desemnarea unui specialist care să-şi exprime o opinie cu privire la posibilitatea de realizare a planului in condiţiile art. 139 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, ca neîntemeiată.

Respinge, ca inadmisibile, obiecţiunile formulate de creditorii Cornel Ţălnar, Şerdean Pavel Dorin și Asociația Club Sportiv Fotbal Club Dinamo București.

În temeiul art. 139 alin. 5 din Legea nr.85/2014, respinge cererea privind confirmarea Planului de reorganizare modificat al debitoarei DINAMO 1948 SA propus de administratorul judiciar RTZ& PARTNERS SPRL – Filiala Bucureşti.

Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 06.02.2023. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 13.12.2022, se spune în decizia Tribunalului.

Ce înseamnă această decizie și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze clubul Dinamo

Clubul Dinamo are șapte zile la dispoziție să depună apel. Dacă lucrurile nu merg bine și nu va fi aprobat niciun plan de reorganizare, gruparea din „Ștefan cel Mare” poate ajunge chiar la faliment.

Conform planului depus la judecătorie, clubul Dinamo prognozează că până în noiembrie 2025 va avea încasări de aproximativ 13 milioane de euro. Administratorul judiciar, RTZ&Partners SPRL, și APCH/DDB mizează că 80% din sumă va ajunge în conturile clubului de la un viitor investitor.

O altă miză importantă a noului plan de reorganizare o reprezintă ștergerea unor datorii de aproape cinci milioane de euro pe care clubul le are la mai multe entități, inclusiv la jucători de fotbal.

Playsport.ro a scris despre variantele pe care le are clubul, dacă acest plan de reorganizare este respins definitiv. Administratorul judiciar al SC Dinamo 1948 SA trebuie să conceapă și să propună un nou plan de reorganizare, care ar trebui votat de Adunarea Creditorilor și prezentat judecătorului sindic spre aprobare.

Practic, absolut toată procedura legată de modificarea planului inițial, care va fi urmat în activitatea clubului până la aprobare, trebuie reluată. SC Dinamo 1948 SA va funcționa pe planul inițial, cel aprobat în Noiembrie 2021.

Parteneri
Cine este soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este discretă în ceea ce privește viața sa
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Vremuri de coșmar pentru români. Sărăcia bate la ușă
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
RUSIA AMENINȚĂ DIRECT MOLDOVA! PERICOLUL este URIAȘ
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro