Din ce limbă vine „şmecher”. Istoria cuvântului folosit atât de des de români în ultimii ani

Unul dintre cele mai întâlnite cuvinte în limbajul tinerilor este cuvântul ”șmecher”. Puțini știu că acest cuvânt își are originea în limba germană. Odată adoptat, sensul acestuia s-a schimbat. Iată ce spun lingviștii!

De unde provine cuvântul ”șmecher”?

De-a lungul timpului, lingviștii au acordat o atenție deosebită cuvântului ”șmecher”. Rodica Zafiu a realizat o lucrare în jurul acestui cuvânt, numită ”diversitate lingvistică în româna actuală”, câmpul sematic al ”şmecheriei”. Acest cuvânt a fost perceput ca fiind unul incomod. Din acest motiv, a fost pus și sub semnul îndoielii decătre mai mulți lingviști.

Citește și: Cuvântul din limba română care începe și se termină cu litera „î”. Sigur nu îl știi

Larisa Popa aruncă bomba despre viața ei amoroasă și relația cu Pescobar. Dezvăluiri în premieră

Primele imagini de la înmormântarea actorului Mircea Diaconu. Emil Constantinescu, discurs emoționant la cimitirul Săftica

În ce dată a murit, de fapt, Mircea Diaconu. Ziua are o semnificație aparte

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien

Ce înseamnă acest cuvânt?

Cuvântul ”șmecher” a fost descris în dicționarele limbii române ca fiind un cuvânt de origine germană. Sensul originar al acestui cuvânt face referire la o „persoană cu gust rafinat”.

În schimb, sensul său folosit în stil colocvial este atestat într-un dicţionar bilingv (Barcianu) din 1868. La acel moment, printre primele citate reproduse de dicționare se afla și acesta: „Trebuie să fii şmecher ca să te procopseşti în ţara noastră”.

Citește și: Ce înseamnă ‘bogdaproste’, de fapt. De unde vine cuvântul, sensul este neașteptat

Explicația lingviștilor

”Şmecher pare a face parte din categoria argotismelor intrate în uzul familiar şi tot mai puţin marcate stilistic. De fapt, cuvântul îşi păstrează, în paralel, mai ales ca substantiv, şi un uz argotic foarte clar şi stabil.

Categoria şmecherilor (în opoziţie şi în permanentă interacţiune cu cea a fraierilor) e una aproape profesională; o dovadă e dreptul (sau taxa) de şmecher. Cum am văzut, cuvântul intră în componenţa sau stă la originea unora dintre desemnările limbajului argotic românesc (limba şmecherilor; limba şmecherească; şmechereasca), abilitatea verbală fiind una din trăsăturile esenţiale ale prototipului.

Abrevierea şme, atestată în micul glosar Cota 1936 şi discutată – în construcţia glumeaţă à la şme – de Iordan, e mai actuală ca oricând, prin răspândirea modei trunchierilor (pentru care are privilegiul întâietăţii în timp): „Se crede şme de Bucureşti“ (Preda 1988). Varianta de pronunţare jmecher apare în scris ca o notă de individualizare glumeaţă prin exces de oralitate”, explică prof. univ. Rodica Zafiu în lucrarea menţionată.”

De asemenea, cuvântul „şmecher” are şi o familie lexicală bogată. Din aceasta face și cuvântul șmecheraș, care este folosit ironic, depreciativ, minimalizator. Tot din aceeași familie face parte și verbul ”a șmecheri”, care face referire la acțiunea de „a înşela, a truca, a falsifica”.

Citește și: Ce înseamnă expresia ”o laie”. Mulți români o folosesc, dar nu știu sensul ei VIDEO