Soțul Andreei Bălan, George Burcea, și-a început cariera de actor fiind animator la petrecerile de copii. Acesta a lucrat ca marinar în urmă cu 8-9 ani, după care a realizat că-și dorește să devină actor.
George Burcea a renunțat la meseria de marinar și a urmat facultatea de actorie la București. Pentru a se putea întreține acesta a practicat diverse munci în calitate de animator la petrecerile pentru copii. Această muncă nu este însă una străină pentru actorii sau studenții la actorie. Mulți dintre aceștia întruchipează personaje pentru copii, pentru a-și rotunji veniturile. Unul dintre personajele interpretate de George Burcea la petrecerea unui om de afaceri, dar nu numai, a fost Sportacus, super eroul din ”Orășelul leneș”, un show de televiziune în vogă la mijlocul anilor 2000.
Sportacus este sportiv și acrobat, un model pentru băieți, iar cea mai bună prietenă a sa este Ștefania, preferata fetițelor și nepoata primarului din Orășelul Leneș. Cei doi trebuie să lupte împotriva lui Robbie Putrezitul. În varianta originală, rolul lui Sportacus este interpretat de Magnus Scheving, dublu campion mondial la atletism.
George Burcea nu s-a limitat doar la roluri de animator, în timpul facultății, ci i s-a alăturat și lui Ioan Gyuri Pascu în proiectul ”Teatru Spiritual”. A jucat, în 2015, în piesa ”Eternul Spectator, alături de regretatul artist, într-un proiect de avangardă: ”Aveam foarte puțin timp la dispoziție și trebuia să adunăm încă patru actori pe lângă noi treu. Până la urmă am adunat doar treu, pentru că cel de-al șaptelea personaj – Eternul Spectator – a venit singur și s-a cerut să fie (Ana Cimpoca).
Ceilalți trei erau studenți în ultimul an la UNATC: Alexandra Băcăoanu, Iulian Burciu și George Valentin Burcea. Nu le-a fost ușor acestir tineri să rostească un text pe care aproape nici ei nu-l puteau pricepe. Sau, îl pricepeau, dar nu-l înțelegeau cu totul. Și totuși, trecând prin acest creuzet al repetițiilor, primul spectacol (17 decembrie 2014) a fost un succes extraordinar”, povestea Daniela Marin, fosta soție a lui Ioan Gyuri Pascu.