Rocsana Marcu a uitat de România și s-a mutat definitiv în Anglia, acolo unde și-a luat viața de la capăt. Aceasta a reușit să găsească succesul la noi în televiziune și în muzică, dar cu toate astea a decis să șteargă totul cu buretele și să se aventureze într-un nou domeniu departe de casă și de cei dragi. Iată afacerea cu care vrea acum să dea lovitura! Care sunt planurile deosebite ale vedetei!
Vitața Rocsanei Marcu s-a schimbat extrem de mult în ultimii ani. Vedeta a renunțat la succesul din televiziune și muzică din România și a decis să o ia de la capăt în Anglia. Fosta moderatoare TV a renunțat la micile ecrane și are un nou business. Concret, bruneta deține acum o firmă de recrutare, pe lângă job-ul de agent imobiliar care o împlinește.
Femeia se mândrește cu reușitele sale departe de casă și de tot ce a realizat până în prezent. Acum, fosta cântăreață se folosește de atestatul de recrutare dobândit în urmă cu ceva timp și și-a înființat o firmă.
„Am mai multe joburi aici, în Anglia, nu pot să stau locului, trebuie să fac mereu câte ceva! Sunt agent de real estate, fac evenimente și recrutez studenți. Este al doilea business al meu pe care îl am în Anglia! Recrutez studenți pentru că eu am avut firmă de recrutare în România, unde recrutam în mare parte filipineze.
Când m-am mutat aici, în afară de real estate – imobiliare -, am ținut foarte mult să continui cu firma de recrutare pentru că aici poți face așa ceva dacă ai un atestat în recrutare, dacă ai experiență. Așa că eu am zis că îmi încarc certificatul pe site-ul guvernului, când mi-am înființat firma, să le arăt că am toate aprobările necesare, că poate mă autorizează să recrutez studenți”,a povestit Rocsana Marcu pentru Click!.
Vedeta recrutează studenți pentru facultăți din Anglia, dar cei care vor să lucreze cu ea trebuie să cunoască foarte bine limba engleză și să aibă diplomă de bacalaureat.
De asemenea, cea din urmă a semnat contracte cu cele mai mari universități din Anglia, deși susține că acesta este abia începutul în domeniu, așa că urmează să se extindă mai mult.
,,Am semnat contracte cu cele mai mari universități din Anglia, de peste tot, nu chiar în toate orașele, că nu pot să mă extind atât de tare într-un timp atât de scurt.
În schimb, lucrez cu universități mari din Londra, din Manchester, din Birmingham, din Luton și mai am încă vreo 3-4 cu care am semnat recent și recrutez studenți care știu bine limba engleză, au diplomă de bacalaureat sau dacă nu au se pot înscrie la facultăți și pe bază de work experience.
Trebuie să aibă un CV foarte bine pus la punct și chiar experiență în muncă, altfel nu sunt acceptați la facultăți”, a mai povestit bruneta.