Din ce este făcută margarina, de fapt. Mulți români o consumă, dar nu știu ce conține

de: Amyra Garey
23 08. 2023

Margarina este ideală pentru preparatele rapide, mai ales pentru prima gustare a zilei. Deși are un gust bun pe pâine, nu multă lume știe din ce este făcut acest produs. Iată mai multe detalii!

Ce conține margarina

Încă din 1869, atunci când a fost preparată pentru prima dată de către un cercetător francez, margarina a fost considerată ca fiind înlocuitorul perfect pentru unt.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Asociației Internaționale a Producătorilor de Margarină, margarinele tartinabile existente astăzi sunt obținute prin amestecarea uleiurilor vegetale cu o cantitate mică de grăsime vegetală de palmier și cocos, și desigur, apă.

Uleiurile vegetale ca cele din in, rapiță sau de floarea soarelui, din care este preparată margarina, conțin grăsimi nesaturate și esențiale, cum ar fi Omega 3 și Omega 6.

Margarinele tartinabile nu se mai produc de multă vreme prin hirdogenare, ceea ce denotă că nu conțin acele grăsimi trans, atât de dăunătoare sănătății tale.

Astfel, Organizația Mondială a Sănătății și Organizația Mondială a Inimii recomandă consumul de margarină, ca sursă de grăsimi bune care ajută la menținerea colesterolului.

„Pentru sănătatea cardiovasculară este important să introducem în meniu alimente bogate în grăsimi nesaturate și esențiale, ca preparatele din somon și macrou, nucile, alunele, migdalele, semințele în stare crudă și uleiuri vegetale, în special cel de rapiță, De asemenea, produsele preparate din aceste uleiuri, precum margarinele tartinabile de noua generație și maionezele de bună calitate aduc un aport însemnat de Omega 3 și Omega 6”, a spus doctor Corina Zugravu, medic primar în nutriție și igienă alimentară.

Te-ar putea interesa și: Nu mai pune unt pe pui ca să iasă auriu ca în reviste. Aşa se rumeneşte perfect

Tipul de margarină recomandat de nutriționiști pentru consum

Există mai multe feluri de margarină produsă de diferite mărci.

Margarina tartinabilă este cea care se întinde ușor pe pâine și pe care o folosești la sandvișuri, acest produs este recomandat de nutriționiști chiar și pentru consumul zilnic.

Margarina pentru gătit are o consistență tare și o mare cantitate de grăsimi saturate, asemănător untului, dar cel mai indicat este să o folosești la prăjituri sau aluaturi.

De asemenea, există și grăsimi vegetale folosite pentru panificarea produselor vândute în patiseriile din România, mai precis, așa-numita ”margarină industrială”.

Nutriționiștii recomandă evitarea acestui tip de margarină, deoarece de cele mai multe ori acele grăsimi vegetale sunt hidrogenate.

Vezi și: Diferențele dintre unt și margarină. Care este cea mai sănătoasă opțiune, de fapt