Din ce a făcut bani Connect-R înainte să devină celebru. Artistul a povestit tot, fără nicio jenă
Dacă acum Connect-R este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România, în trecut cântărețul a trecut și prin vremuri mai puțin bune. Într-un podcast, alături de vloggerița Laura Giurcanu, celebrul cântăreț a dezvăluit ce a făcea pentru a câștiga bani înainte de a ajunge faimos.
Din ce a făcut bani Connect-R înainte să devină celebru
Cunoscut acum de toată lumea, Connect-R a povestit într-un podcast că pentru a face primii bani a vândut ziare. ProSport a fost unul dintre ele, fiind printre cele mai importante ziare românești și chiar primul tipărit color în țara noastră. Edițiile gazetei au fost distribuite între anii 1997 și 2013.
”Eram prinț și cerșetor. Dimineața la ora 4:00 eram la Casa Scânteii, de unde îmi luam ziarele. Am fost ziarist, am vândut ziare (râde). Am vândut ziare aproape patru ani în intersecție! În același timp aveam clip pe Atomic TV cu RACLA.
Eram profesionist! Ce flow aveam! „Naționalu’, Libertatea! Ia ProSportu’, ia ProSportu’! Le era drag oamenilor de mine. Aveam dreaduri pe jumătate de cap. Avem un talent… Iubeam ce făceam în momentul acela”, a povestit Connect-R.
A împărțit și pliante că să-și cumpere geacă
Artistul mai povestește că înainte de a vinde cele 100 de ziare zilnice, mergea să își cumpere țigări și cafea pe datorie pe care le plătea după ce își făcea norma. Astfel, rămânea cu 30 de lei pe zi. Totodată, Connect-R susține că a mai împărțit și pliante ca să își cumpere o geacă.
”Aveam un teanc de 100 de ziare, le făceam evantai și le număram. Și la 6 și un pic eram în intersecție. Mă duceam la chioșc și îmi luam un pachet de țigări și o cafea, pe datorie, până la ora 10:00, că adunam (bani) din ziarele vândute. Rămâneam cu 30 de lei pe zi, cât să merg la fast food să îmi iau un burger, o Cola, cât să stau de discuții cu rapperi.
Am lucrat și la o firmă la care împărțeam pliante ca să îmi cumpăr o geacă. Mă duceam la un spectacol în Constanța unde veneau mulți rapperi cunoscuți, trebuia să fiu bine”, a mai adăugat artistul, potrivit prosport.ro.
În urmă cu ceva timp Connect-R a povestit pe Instragram, că a avut parte de o întâmplare tristă. Mai exact, a vrut să-i dea bani unei femei care cerșea, însă nu avea cash la el.
”Am întâlnit un cerșetor și m-am simțit prost că nu am avut cash să îi dau! Mi-a aruncat o privire care mi-a străpuns inima. Și, totuși, am vrut să verific, să văd dacă femeia cerșetoare era doar o bună actriță sau ochii ei triști ascundeau o durere.”, a povestit Connect-R.