Andreea Răducan, în vârstă de 36 de ani, fostul președinte al Federației de Gimnastică, a vorbit despre situația sportului la care a excelat. Astfel, după doi ani și jumăttae petrecuți în fruntea gimmnasticii românești, aceasta și-a dat demisia de onoare, iar motivul acestei decizii a fost ratarea calificării la Jocurile Olimpice de la Tokyo de către echipele naționale feminine și masculine, considerând că nu și-a îndeplinit scopul.
De altfel, fosta mare gimnastă din România este de părere că gimnastica, care este aflată în decădere, are nevoie de experiența antrenorilor Octavian Bellu și Mariana Bitang, pentru a o redresa. Mai mult, Andreea Răducan le răspunde și contestatarilor.
„Domnul Bellu și doamna Mariana sunt oameni care cunosc foarte bine fenomenul gimnasticii. A fost foarte important că în această perioadă în care nu au mai fost la lot sau în federație s-au ocupat de acești copii realmente talentați și la un nivel foarte bun de performanță. Ar fi mare, mare nevoie de dumnealor, dacă-și doresc, pentru că și eu am încercat foarte mult să-i aduc alături de mine în cadrul federației.
Au fost și persoane care au comentat că în spatele meu sunt cei doi antrenori. Eu am suficient orgoliu și mi-am asumat tot ceea ce am făcut, iar doamna Mariana a spus foarte clar oamenilor din gimnastică faptul că n-ar fi fost în situația în care sunt dacă dumneaei era în spatele meu, în ideea în care mi-ar fi spus ceea ce trebuie să fac. Lucrurile sunt foarte clare. Îi respect și îi apreciez foarte mult. Chiar cred că ar fi nevoie. Nu știu dacă își vor mai dori, dacă vor mai avea deschidere pentru a reveni în cadrul Federației Române de Gimnastică. Orice idee, orice sugestie pe care acești oameni o pot da este mai mult decât binevenită și trebuie apreciată”, a declarat Andreea Răducan, pentru ProSport.
Întrebată fiind și despre viitorul său, dar și despre o posibilă revenire în conducerea gimnasticii din România, Andreea Răducan a evitat răspunsul și a menționat despre proiectele pe care le are în desfășurare.
„Eu cred că prin ceea ce fac, inclusiv competiția pe care o organizez de zece ani, Cupa de Gimnastică Andreea Răducan, am reușit să redau un pic din entuziasm și din încredere și antrenorilor și copiilor care sunt la început de drum către sportul de înaltă performanță. De asemenea, pregătesc proiecte tot pentru cei care iubesc gimnastica așa încât sigur că rămân aproape de acest sport. Îl iubesc foarte tare și consider că asta este ceea ce trebuie să fac”, a declarat Andreea Răducan.