Digi24, sancțiune dură după ce Cristian Tudor Popescu a jignit-o pe Dana Budeanu
Postul de televiziune Digi24 a fost sancționat cu somație de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) în urma derapajelor pe care jurnalistul Cristian Tudor Popescu le-a avut în direct. Acesta a spus despre Dana Budeanu că este o „femelă scatofilă”, după ce vedeta a postat un mesaj pe Facebook cu privire la Asociația Dăruiește Viață.
Digi24, sancționat de CNA pentru derapajele lui Cristian Tudor Popescu
„Diferența între postarea doamnei Budeanu shareuită de doamna Firea și domnul Cristian Tudor Popescu la televizor e de câteva zeci de mii, dacă nu, sper eu, sute de mii de auditori. Domnul CTP se războiește cu doamna Budeanu, făcând-o femelă scatofilă, în condițiile în care doamna Budeanu n-a scos un cuvânt despre domnul Popescu”, a spus Radu Herjeu, membru CNA, în cadrul ședinței în care s-a luat în discuție cazul.
După ce dezbaterile s-au încheiat, Radu Herjeu a propus somație publică pentru postul de televiziune Digi24 pentru limbaj injurios în ceea ce privește expresia „femelă scatofilă”, folosită de Cristian Tudor Popescu. Un alt membru CNA, Radu Călin Cristea, a propus aceeași sancțiune și pentru înjurătura jurnalistului în cadrul discuției despre tragedia din clubul Colectiv. Propunerea lui Herjeu a fost admisă, în timp ce propunerea lui Cristea a fost respinsă.
CTP a numit-o „femelă scatofilă” pe Dana Budeanu și a criticat-o pe Gabriela Firea în cadrul emisiunii lui Cosmin Prelipceanu de la Digi24, iar jurnalistului i-a reproșat că Firea a făcut ce a vrut în timpul interviului pe care i l-a acordat.
„Eu am debitul mai mare și vă sparg refelectoarele din studioul ăsta dacă vreau cu vocea mea. Dacă ar fi încercat cu mine chestia asta, ar fi avut o tristețe mare, eu o scoteam prin pervazul studioului, nu se mai auzea doamna Firea”, a spus Cristian Tudor Popescu.