Totul devine digital în zilele noastre. Știai că există și dușuri transformate după același concept? Dacă nu ai auzit încă despre el, Playtech Știri îți explică tot ce trebuie să știi. Iată care sunt diferențele dintre dușurile normale și dușurile digitale! Ce avantaje prezintă fiecare dintre aceste tipuri de instalații sanitare poți afla în rândurile de mai jos.
Procesul de digitalizare acaparează toate domeniile. Chiar și locuințele capătă o notă diferită, odată ce obiecte sau spații importante din ele sunt digitalizate. Ai auzit despre dușul digital? Nu trebuie confundat cu cel electric. În cazul acestuia din urmă, electricitatea este folosită pentru a alimenta un element de încălzire mai degrabă decât pentru a controla apa.
Playtech Știri îți explică ce trebuie să știi despre dușul digital. O primă diferență între dușurile normale și cele digitale este că, în cazul celor din urmă, poți preseta și salva temperatura apei, debitul care vrei să îl aibă când urmează să te speli, precum și durata scurgerii sale. Cu un duș digital în baie, nu mai trebuie să aștepți ca apa să se încălzească.
Pentru că poți preseta direct temperatura apei, nu va mai fi nevoie să o lași să curgă până intră pe instalație cea caldă. Dușurile digitale economisesc apă, spre deosebire de cele clasice. Așadar, dacă ești în căutarea unui tip de baie durabilă, ar putea fi o idee bună pentru tine să iei în considerare un duș digital.
Curățarea dușului este una dintre sarcinile importante care trebuie bifate în baie. În cazul dușului digital, nu trebuie să te îngrijorezi privind depunerile de calcar. Dacă la dușul clasic tu ești cel care trebuie să se ocupe de curățenie, cel digital vine la pachet cu programe de curățare integrate fix pentru aceste sarcini.
Există programe care eliberează intermitent apă la presiune înaltă, la 72 grade Celsius, din toate orificiile, pentru a îndepărta calcarul și impuritățile din țevi și alte zone ale instalației. De regulă, un ciclu de curățare temeinică durează șase minute.
Chiar dacă prezintă unele avantaje, dușul digital prezintă și aspecte mai puțin plăcute, precum costul. Dușul digital tinde să fie mai scump, pentru că tehnologia implicată este mai complexă și presupuse procese avansate. În plus, chiar dacă nu este greu de instalat, s-ar putea ca angajatul care se ocupă de această sarcină să nu fie tocmai la curent cu tehnologia utilizată în cazul acestui sistem.
Pentru instalarea dușului clasic nu ai nevoie de mult spațiu. În schimb, pentru cel digital, pe lângă toate conductele, trebuie să asiguri loc suficient pentru unitatea care controlează de la distanță temperatura și debitul fluxului de apă. Este important, prin urmare, să te asiguri că dispui de mult spațiu pentru instalarea sa.
Citește și: Adevărul despre diferențele dintre baie și duș și ce metodă să preferi
În cazul în care dușul tradițional prezintă defecțiuni, nu este dificil să îl repari. De multe ori, poți rezolva problemele singur. Nu la fel stau lucrurile în cazul dușului digital. Dacă nu mai funcționează sau sistemul s-a blocat, trebuie neapărat să soliciți intervenția unui specialist. S-ar putea să fie greu să găsești pe cineva specializat pe acest tip de instalație.