Care sunt reomandările nutriționiștilor în prag de Paște
Paștele se apropie, iar oamenii care au ținut post și nu numai se pregătesc să se bucure de mese delicioase. Nutriționiștii spun însă că ar trebui să avem grijă.
Într-un interviu cu Ziare.com, nutriționista Camelia Olteanu a subliniat importanța de a face alegeri echilibrate la masa de Paște. Ea a spus că, înainte de toate, fiecare persoană trebuie să țină cont de mai mulți factori, printre care starea generală de sănătate, vârsta, greutatea, momentul zilei când se servește masa, cantitatea de mâncare, modul de preparare al alimentelor și combinațiile de alimente.
„În general, mie nu îmi place să combin carnea și peștele cu alimente cu conținut mare în amidon, cum sunt: fasolea boabe, mazărea, porumbul, nautul, lintea, paștele făinoase, mămăligă, orezul, pâinea”, a zis nutriționista. „Aceste combinații produc fermentație și urmarea ei – disconfort abdominal, flatulență, crampe, balonare”.
De Paște e ușor să faci combinații nefericite din punct de vedere nutrițional
Olteanu a subliniat că o combinație deosebit de nefericită ar fi una pe care o preferă extrem de mulți români – anume sărmăluțele cu smântână și mămăligă. Ea a mai ținut să precizeze că deserturile ar trebui consumate la gustarea de după masă abia, lăsând o distanță de trei ore. „Băuturile alcoolice ar trebui consumate ocazional și în cantități mici, mai ales cele tari”, a zis ea. „Au calorii, deci îngrașă și cresc și pofta de mâncare”.
De asemenea, de Paște oamenii consumă mai multe ouă decât de obicei. Un studiu recent a arătat însă că ouăle nu sunt atât de sănătoase pe cât s-ar fi crezut până acum. Moderația este însă cheia, potrivit doctorului cardiolog Satjit Bhusri, de la Lenox Hill Hospital din New York City. „Cred că consumarea de mai puține ouă la nivel săptămânal ar [trebui să fie o responsabilitate pentru] cei mai mulți oameni, dar mai ales pentru aceia care au alte [probleme de sănătate] și/sau boli cronice de la bun început”, a subliniat nutriționista Dana Hunnes, de la Ronald Reagan UCLA Medical Center din Los Angeles.