Diego Maradona, o moarte încă plină de controverse. Ce susține fostul avocat al marelui jucător
Diego Maradona, o moarte încă plină de controverse. Cel considerat de mulți drept cel mai mre jucător din istorie, s-a stins din viață la 25 noiembrie 2020. Chiar dacă suferea de multiple afecțiuni, decesul lui El Pibe D’oro, la doar 60 de ani, a șocat și, ulterior, a ridicat multe semne de întrebare. Deși cauza oficială a fost un infarct, ancheta în privința morții sale e departe de a fi terminată. Iar fostul avocat al lui Maradona e convins că vina aparține medicilor, dar și familiei starului.
Diego Maradona, o moarte încă plină de controverse
Diego Maradona, o moarte încă plină de controverse. Anunțul decesului celui supranumit El Pibe D’oro, în 25 noiembrie 2020, a îndoliat suflarea fotbalistică planetară și nu numai. Simbol al geniului, al rebelului și vieții trăită la intensitate maximă, Maradona era idolul a miliarde de oameni. Chiar dacă a adus titlul mondial Argentinei, în 1986, ajutându-se inclusiv de „mâna lui Dumnezeu”, celebrul număr 10 a transformat chiar și „furtul” din partida cu Anglia într-un simbol al talentului.
Diego Maradona a murit răpus de propriile vicii. Cu câteva săptămâni înainte să moară, fusese supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui cheag de sânge de la creier. Apoi, a fost îngrijit într-o reședință privată. Nu atât de bine, se pare, din moment ce acuzațiile pentru decesul său vizează, deocamdată, mai ales echipa de medici care l-a avut în îngrijire. Printre aceștia se află Leopoldo Luque, neurochirurgul care se afla în fruntea echipei medicale, psihiatrul Augustina Cosachov, coordonatorul medical Nancy Forlini și psihologul Carlos Diaz.
Ce susține fostul avocat al marelui jucător
Diego Maradona a primit, se pare, un tratament post-operator inadecvat, fapt ce a condus la moartea sa. De aceeași părere este și fostul avocat al marelui fotbalist, Matias Morla. Acesta a fost audiat de Parchetul din San Isidro, apoi a susținut o conferință de presă în care a arătat cu degetul spre medici, dar și spre familia lui Maradona.
Greşelile comise au fost numeroase, pentru că Diego a murit, el a fost umflat şi umflat cu o medicaţie greşită până când inima sa a explodat”, a declarat Matias Morla pentru presă.
Morla a mai susținut că tratamentul primit de Maradona ”a fost foarte rău, de aceea el a muri”. Matias Morla a relatat ultima vizită a clientului său, pe 16 noiembrie, cu nouă zile înainte de moarte.
Când am intrat în casă, el avea o voce stranie, robotică, foarte stinsă şi intermitentă. Am informat pe toată lumea în legătură cu starea de sănătate a lui Diego. Am realizat apoi că era din cauza cantităţii de apă reţinute în corp”, a mai declarat acesta.
Fostul avocat al idolului argentinian a calificat drept ”nebunie” decizia familiei de a continua convalescența lui Maradona în afara unei unităţi medicale.
Maradona nu avea niciun motiv să meargă acasă, iar medicii îi recomandaseră să rămână în clinică”, a mai susţinut Morla.