Diana Șoșoacă, vizită neașteptată la Liviu Dragnea: „Să-ți bați joc de un om, să-l umilești, să-l pui să spele WC-uri”

Diana Șoșoacă, vizită neașteptată la Liviu Dragnea: „Să-ți bați joc de un om, să-l umilești, să-l pui să spele WC-uri”
Diana Șoșoacă, despre vizita la penitenciarul Rahova

Fosta senatoare AUR, Diana Șoșoacă, nu renunță așa ușor în lupta pe care o are cu justiția. Deși a fost exclusă din partid, aceasta este decisă să parcurgă toate demersurile necesare pentru a face dreptate în numele cetățenilor. Recent, aceasta și-a anunțat vizita în penitenciar la Liviu Dragnea pentru a analiza condițiile în care sunt ținuți deținuții.

Adevăratul motiv al excluderii Dianei Șoșoacă din partid

În cursul serii de duminică, Diana Șoșoacă a explicat motivul conflictelor dintre ea și membrii partidului AUR. Aceasta afirmă că și-a anunțat vizita la Liviu Dragnea în pușcărie, veste cu care colegii săi nu ar fi fost de acord.

Președinta Comisiei de Abuzuri a Senatului a susținut, de asemenea că telefoanele i-au fost ascultate. Diana Șoșoacă a povestit cum fost solicitată să intervină în ajutorul lui Liviu Dragnea, supus unor adevărate umilințe în pușcărie, iar ea a acceptat. În urma discuțiilor pe care le-a avut la telefon, senatoarea AUR a fost certată de partidul AUR, iar mai apoi exclusă.

”Să vă spun de ce s-au speriat. Cu două zile înainte de scandal, am primit un telefon, telefoanele noastre sunt asculate. Era cineva din partea domnului Dragnea. Vă mai aduceți aminte de domnul Dragnea? OUG 13… PSD real?”, și-a început fosta membră AUR mesajul.

La ce orori este supus Liviu Dragnea

În ciuda piedicilor pe care le-a întâmpinat în vederea acestei vizite, Diana Șoșoacă i-a promis public fostului lider PSD că va ajunge la el cu orice preț. De altfel, informațiile privind relele tratamente la care sunt supuși deținuții nu sunt noi, mai multe persoane apropiate lui Liviu Dragnea au declarat public modul în care este tratat acesta, dar și colegii lui.

“Mi s-a comunicat că împotriva lui se petrec abuzuri la penitenciar și mi se solicită să mă duc să văd halul în care este tratat. Și am acceptat. Săptămâna aceasta trebuia să mă duc la penitenciar să văd cum nu se respecta legea în penitenciare, că am nenorocit penitenciarele cu sesizări. Eu săptămâna asta trebuia să mă duc la Dragnea să văd abuzurile. (…)

Da, domnule Dragnea, se pare că nu sunt lăsată să vin la dumneavoastră să văd halul în care își bat joc de dvs. și de ceilalți deținuți. Să-ți bați joc de un om, să-l umilești, să-l pui să spele WC-uri, asta faceți cu deținuții… asta este România? Cumva tot ajung la domnul Dragnea”, a spus Diana Șoșoacă într-un live pe Facebook, duminică noapte.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI