Diana Șoșoacă, scandal monstru la Sf. Pantelimon. Ce a putut să facă în interiorul spitalulului este uluitor

de: Alexandra Chivu
01 02. 2021

Diana Șoșoacă, senator AUR, spectacol cu rețetiție în fața Spitalului Sfântul Pantelimon din București, în urma incidentului petrecut seara trecută când mai mulți pacienți au fost evacuați din unitatea medicală din cauza fumului degajat de un neon spart. Avocata a făcut scandal și la poarta Spitalului Matei Balș.

Scandal la Sfântul Pantelimon. Diana Șoșoacă a dat buzna peste medici alături de protestatarii AUR

„SPITALUL SF. PANTELIMON SI DEZASTRUL DIN SISTEMUL DE SANATATE AL STATULUI! TOT CEEA CE SE INTAMPLA ARE LEGATURA CU INCERCAREA PRIVATIZĂRII SISTEMULUI SANITAR DIN ROMANIA!”, a scris pe Facebook Diana Șoșoacă, în descrierea unui filmuleț din seara scandalului cu paza de la Sfântul Pantelimon.

„La Secția de Terapie Intensivă a Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din București, în această seară, în jurul orei 20.15, un tub de neon dintr-un salon s-a ars cu o degajare minoră de fum fără flacără. Preventiv, cei doi pacienți au fost mutați în alt salon pentru a se schimba tubul de neon. Nicio persoană nu a suferit de pe urma incidentului”, se arată într-un comunicat emis de cu seară de ministerul sănătății.

În jurul orei 21:38, ISU a trimis în recunoaștere o autospecială la spital. Intervenția pompierilor nu a fost necesară. „Am trimis în recunoaștere la Spitalul Pantelimon o autospecială de stingere. Au constatat că nu este nimic în desfășurare. Se întorc la bază”, au precizat reprezentanții ISU. În jurul orei 22, senatoarea Diana Șoșoacă a ajuns la unitatea medicală, cerând să fie lăsată înăuntru.

„Incultură crasă legislativă”

„Nu aveți voie să mă atingeți. Aveți obligația să mă lași să intru, sunt senator al României. Am voie să stau înăuntru. Unde scrie că e carantină? Nu mă interesează. Deci chiar este abuz în serviciu. Deschideți vă rog să intru acolo. Incultură crasă legislativă. Deci deschideți poarta acum. Pentru mine, nu aveți voie să mă țineți la poartă”, a spus Șoșoacă la poarta spitalului.

„Deci lucrează la pază, dar nu poartă ecuson. Și-a dat o identitate falsă. Și așa e învățat să vorbească? Trebuie lumea să vadă în ce hal trăim în România și cine ne păzește și cine menține ordinea în aceste instituții publice. V-am și arătat legitimația, nu puneți mâna pe ea că nu aveți voie. Eu m-am declinat identitatea”, a completat aceasta, vizibil nervoasă.

„Uitați, aici scrie clar că nu are voie să filmeze. Doamna senator nu poartă mască. De ce nu purtați mască, doamna senator?”, a fost una dintre replicile paznicului care a înfruntat-o.