21 dec. 2020 | 15:02

Diana Șoșoacă, fără nicio jenă în Parlament. Cum a ignorat pe toată lumea și regulile din România

Știri generale
Diana Șoșoacă, fără nicio jenă în Parlament. Cum a ignorat pe toată lumea și regulile din România
Noul senator de Iași, Diana Șoșoacă, își dă în petic

În aceste zile, fie că vorbim de românul de rând, fie de politicieni, ar trebui să ne supunem acelorași reguli. Din păcate, regulile despre car vorim, se pare că se aplică doar în anumite cazuri. În rest, fiecare face duă cum îl taie capul, ascunzându-se în spatele unor posibile afecțiuni respiratorii. Sau, de ce nu, că așa consideră respectivii că este normal să se poarte. Deși senatorul de Iași, Diana Șoșoacă declara că suferă de o afecțiune, a fost suprinsă în Parlament, fără masca de protecție. Nici măcar pe gură, de fapt nu avea deloc mască.

Noul senator de Iași, Diana Șoșoacă, își dă în petic

Până la dovada faptului că o persoană, fie ea și politician, ar suferi de vreo afecțiune respiratorie, ar trebui să se conformeze regulilor impuse de autorități. Recent, după întâlnirea cu Președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, Diana Șoșoacă argumenta lipsa măștii din cauza unei afecțiuni respiratorii de care ar suferi.

De altfel, premierul interimar, Nicolae Ciucă, anunța în această dimineață demararea verificării veridicității celor afirmate de senatorul de Iași.

”Orice cetățean al țării, indiferent de funcția pe care o ocupă, trebuie să respecte regulile. Regulile sunt stabilite de specialişti. Au fost adoptate de instituţiile statului, aprobate la nivel guvernamental.

Ca atare instituţiile statului trebuie să îşi facă datoria. Cu certitudine trebuie o verificare făcută de către instituţiile abilitate în acest sens. Instituțiile statului sunt în măsură să se autosesizeze, iar în acest az asta a și făcut”, spune Nicolae Ciucă.

În prima ședință de plen a Senatului, în noua sa formă, avocata Diana Șoșoacă a fost prezentă, în calitate de reprezentant AUR, și ca nou senator. Numai că, față de ceilalți senatori prezenți, avocata a ieșit în evidență prin lipsa măștii de protecție. Senatorul a decis că nu este nevoie să poarte masca, nici măcar ca la întâlnirea cu Președintele, de la Palatul Cotroceni.

S-ar putea să existe repercursiuni împotriva Senatorului de Iași

Autoritățile statului, cele care au emis toate Ordonanțele de Urgență pe tema obligativității măștilor de protecție, sunt în măsură se acționeze conform legii, a spus premierul interimar, Marcel Ciucă. Cu alte cuvinte, senatorul Diana Șoșoacă ar fi încălcat reglementările impuse de lege. În aceste OUG se spune că purtarea măștii de protecție este obligatorie în spațiile închise.

Astfel, în acest caz, Diana Șoșoacă ar putea fi acuzată de zădărnicirea bolii, prin nepurtarea măștii de protecție. Rămâne de văzut care va fi demersul făcut de autorități. În același timp, este așteptat rezultatul verificărilor respectivei adeverințe ce ar atesta afecțiunea de care se presupune că suferă avocata Diana Șoșoacă.