Scena politică românească ar putea trece prin schimbări neașteptate, chiar înainte de alegerile prezidențiale din 2024. În urmă cu câteva ore, George Simion a făcut un anunț ce i-a pus pe gânduri pe susținătorii partidului AUR. Ce propunere i-a făcut fostei colege, senatoarea Diana Șoșoacă?
Senatoarea independent Diana Șoșoacă s-a remarcat și a trăi perioada sa de glorie în inima partidului AUR, fiind mâna dreaptă a lui George Simion. În urma unor neînțelegeri și tensiuni existente între cei doi, aceștia au ales să meargă pe drumuri diferite în politică, astfel că niciunul nu a renunțat la misiunea de a fi mai aproape de români.
Ambii au continuat să lupe pentru drepturile cetățeanului de rând, să se certe cu coelgii din partidele rivale, chiar și între ei și să facă transmisiuni live din plenul Parlamentului.
Recent, George Simion, liderul AUR (Alianța pentru Unirea Românilor), a transmis că nu exclude o nouă alianță cu Diana Șoșoacă, fosta sa colegă de partid, ca urmare a rezultatelor pozitive obținute de aceasta în sondaje.
Anunțul lui George Simion vine în contextul în care Șoșoacă a primit peste 10% din voturile românilor în cel mai recent sondaj, în timp ce George Simion a obținut peste 25%. Într-un interviu acordat în emisiunea „Culisele statului paralel” de la Realitatea PLUS, George Simion a discutat despre posibilitatea unei colaborări viitoare cu Diana Șoșoacă. În timp ce Șoșoacă a părăsit AUR, George Simion a lăsat ușa deschisă pentru întoarcerea ei în partid.
„Ia uitați ce îmi scrie doamna Șoșoacă. Că ați zis că nu vă despărțiți de oameni dar de dânsa v-ați despărțit”, i-a transmis Anca Alexandrescu președintelui AUR, George Simion, în cadrul emisiunii Culisele statului paralel de luni seară, 2 octombrie.
Liderul AUR a părut încântat de intervenția fostei colege, afirmând că „Poate va reveni. Doamne ajută!”. În încercarea de a afla dacă a fost o glumă sau o declarație serioasă, moderatoarea emisiunii a comentat afirmația lui Simion „Hopa, deci este o declarație în direct?”, întrebare la care a primit instant un răspuns: „De dragoste”, a adăugat George Simion.
George Simion a ținut să menționeze în cadrul aceleiași emisiuni că „domna Șoșoacă, câteodată, este mai impulsivă”, încercând să o scuze, dar și să scoată în evidență o posibilă calitate pentru politicieni.
Liderul AUR a găsit oportun să explice care ar fi motivele pentru care au izbucnit atâtea scandaluri în jurul partidului său. Pe semne, văzând rezultatele pozitive din sondaje pentru partidul său, George Simion consideră că toate scandaluile pe tema AUR au fost pentru e denigra imaginea și a scădea popularitatea de care se bucură.
Vă reamintim că, în urmă cu 4 zile, George Simion a fost protagonistul unui scandal desfășurat la un festival, după ce unul dintre participanți l-a întrebat cum e să fii ”rusofil”, întrebare pusă în mod repetat, care l-a făcut pe liderul AUR să-și piardă controlul.
„Îmi imaginez de ce au apărut azi 5 scandaluri, 5 controverse legate de AUR, că stăm chiar bine în studiile reale, nu în acelea pe care le dă dl Ștefureac (Remus Ștefureac, director INSCOP, n.r.). Cred că stăm mai bine”, a mai declarat liderul AUR luni seară, la Culisele statului paralel.