Diagnosticul pus de medici lui Ion Dichiseanu s-a aflat acum. Ce a avut la plămâni, de fapt

de: Alexandra Chivu
07 01. 2021

Ion Dichiseanu a trecut prin momente de cumpănă. Actorul a fost dus de urgență la Spitalul Floreasca din Capitală, în urmă cu două săptămâni. Acesta a suferit de insuficiență renală și respiratorie, iar saturația de oxigen era scăzută. Marele artist a fost externat acum două zile. Noi informații despre starea sa de sănătate și diagnosticul pus de medici.

Fiica lui Ion Dichiseanu, informații despre cauza reală a îmbolnăvirii tatălui său. Diagnosticul pus de medici

Ion Dichiseanu (87 de ani) a fost luat cu ambulanța și dus de urgență la Spitalul Floreasca din București, în urmă cu două săptămâni. Când medicii au sosit la casa acestuia, actorul avea saturația de oxigen foarte mică, fiind nevoiți să îi administreze mai mult oxigen. Maestrul a fost conștient pe toată durata internării în unitatea medicală, iar problemele sale s-au arătat de atunci a fi tratabile. Pericolul major a fost vârsta, îndeosebi că artistul are și probleme cardiace de mai mulți ani.

„Medicii toți și asistenții au fost niște oameni minunați care m-au încurajat și în frunte cu Doamne Doamne, care eu cred în Dumnezeu și în forța lui, care mi-a dat forța și puterea să rezist ca să stăm de vorbă acuma de sfânta Bobotează”, a declarat Ion Dichiseană, în urmă cu câteva zile.

„Să auzim numai vești bune anul acesta! Tata e bine, pentru că e un miracol. I-am zis că e un fenomen, doar datorită lui Dumnezeu și medicilor. A fost externat luni și este acasă, e ascultător, e un băiat cuminte”, a spus fiica sa, Ioana Dichiseanu.

Nu a avut COVID-19 

În completare, tânăra a declarat că tatăl ei nu a fost confirmat cu noul coronavirus, așa cum se vehiculase, ci că a suferit o infecție la plămâni. Pneumonia severă bilaterală s-ar fi declanșat în urma unei bronhoscopii, a lămurit aceasta.

„N-a fost vorba despre o infecție cu noul coronavirus. A fost vorba despre o infecție la plămâni cauză de niște… a avut o bronhoscopie și a fost acel bronhoscop infectat. La fix 10 după acea bronhoscopie s-a declanșat această pneumonie severă bilaterală. Slavă Domnului că e bine în acest moment”, a adăugat Ioana Dichiseanu.

„Eu eram neom când am aflat. Când am început să vorbesc cu el la telefon i-am zis că trebuie să te faci bine, pentru că altfel tot Universul meu se prăbușește. Tu trebuie să vii acasă. El este un luptător. Are voință și iubește viața. Cred că avem de învățat de la el”, a mai spus tânăra.