Dezvăluire incendiară despre Andreea Antonescu. Și-a înșelat fostul iubit cu doi bărbați celebri

de: Alexandra Chivu
09 07. 2020

Andreea Antonescu nu este încă divorțată de tatăl fetiței ei, Traian Spak, dar își trăiește viața din plin. Imediat după separarea de soțul ei, jumătatea trupei Andre a început o relație cu Ștefan Manolache, cunoscut ca ”Prințișorul taxiurilor”. Nu se știe dacă trecutul său controversat sau neînțelegerile i-au adus în punctul de a-și spune ”adio”, dar cu repetiție, căci cei doi s-au întors unul în brațele celuilalt la scurt timp după prima despărțire. Ciclul de separări – reconcilieri a durat o vreme, până ca artista să-și găsească un alt partener, alături de care a fost surprinsă în weekend, la mare. Dar până la a ajunge în compania lui, ar fi cunoscut ce înseamnă să fii infidel.

Andreea Antonescu, dragoste după furtună. Și-a înșelat fostul iubit cu doi bărbați celebri

În urmă cu două luni, Andreea Antonescu punea punct relației cu Ștefan Manolache, fost reporter la ”Acces Direct”, după aproape șase luni de iubire. Cântăreața a început relația cu tânărul cu 11 ani mai mic decât ea în toamna anului 2019. Deși vedeta mărturisea că relația a fost una serioasă, gândindu-se să se mute la Iași, orașul natal al lui Ștefan, apele între ei au devenit tulburi. Apropiații Andreei susțin că aceasta nu ar fi fost fidelă, ba chiar într-un moment a fost surprinsă de partenerul ei în timp ce vorbea și cu alți bărbați.

Tiberiu Argint și Dragoș Borcănea 

„A vorbit cu ea și acum două săptămâni când a ajutat-o cu mai multe treburi. L-a făcut mizerie, în toate felurile. Ștefan nu are ce să comenteze despre actuala ei relație, însă atunci când era cu el, a prins-o că vorbea la 3-4 dimineața prin mesaje cu Flick și Mihai Bendeac. E de domeniul trecutului Andreea, nu vrea să își mai aducă aminte de ea”, au declarat surse din apropierea solistei pentru tacataca.