România ar putea pierde sume consistente venite de la Uniunea Europeană, bani ce ar fi trebuit să fie investiți în construcția unei noi magistrale de metro, M6 – Băneasa.
Noua magistrală, ce ar trebui să lege capitala României de aeroportul internațional Henri Coandă București, cel mai mare aeroport din țară, este unul dintre proiectele cele mai așteptate și mai ales dintre cele mai necesare. Anul trecut, la 13 februarie, Comisia Europeană a aprobat alocarea a peste 517 milioane de euro pentru proiectul major „Construcția liniei de metrou 6, iar cofinanțarea europeană era destinată construirii unei secțiuni de 6 kilometri din totalul de 14 km.
Conform comunicărilor de la acea vreme, lucrările urmau să înceapă în a doua parte a anului trecut. Conform proiectului Magistrala 6 va avea 12 stații, la care se adaugă stația 1 Mai, unde se va face legătura cu M4.
Din păcate astăzi aflăm că Ministerul Transporturilor ar putea pierde finanțarea de aproximatv o jumătate de miliard de euro, deoarece în 2023 expiră eligibilitatea cheltuielilor pentru perioada de programare europeană 2014- 2020. Având în vedere aceste date Ministerul Transporturilor și Metrorex sunt forțate acum să termine construcția noului tronson de metrou până în 2023, altfel banii vor fi pierduți.
Europarlamentarului Eugen Tomac a trimis o solicitare către Comisarul European pentru Coeziune și Reforme, Elisa Ferreira, referitoare la proiectul inițiat de Ministerul Transporturilor, în data de 21 martie 2020. Comisarul Elisa Ferreira a răspuns solicitării europarlamentarului, răspunsul acesteia fiind următorul:
”Eligibilitatea cheltuielilor pentru perioada de programare europeană 2014- 2020 se încheie în decembrie 2023 iar M 6 nu are nici acum contract semnat deși licitația este lansată încă din martie 2019. În comunicările către Comisie, la solicitarea finanțării, autoritățile române estimaseră începerea lucrărilor în iunie 2019, imposibil însă, din cauza contestațiilor ulterioare. Pentru primele șase stații ale M 6 Gara de Nord- Otopeni ( în total 12 stații), Uniunea Europeană a acordat în 2019 un grant de 517 milioane de euro.”