Dezastru în familia lui Dumitru Buzatu. Fiul şi-a dat demisia din funcția de secretar de stat, fosta soţie a fost suspendată din PSD
Este dezastru în familia lui Dumitru Buzatu, președintele Consiliului județean Vaslui care a fost reținut după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită 1,2 milioane de lei! După ce fiecare membru al familiei Buzatu își asigurase funcții importante în stat, plătite foarte bine, s-a ales praful de tot, acum.
Dezastru în familia lui Dumitru Buzatu
Este șoc și groază în rândul social-democraților care au aflat că un coleg de partid a luat șpagă! Toată lumea îl condamnă acum pe Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, prins în flagrant în timp ce ar fi luat șpagă 1,2 milioane de lei.
Social-democrații au decis în ședința de la sediul partidului să-l excludă pe Dumitru Buzatu din PSD! Mai mult decât atât, și familia fostului vicepreședinte al PSD are acum de suferit. Toți membrii familiei Buzatu își găsise locuri călduțe în aparatul de stat. Citește și Cine este Dumitru Buzatu şi ce avere are. Preşedintele CJ Vaslui, reţinut de procurorii DNA
Fosta soție, suspendată din PSD și ea
Ei bine, social-democrații au tăiat în carne vie sâmbătă dimineață la întrunirea de urgență a Biroului Politic Național. Pe lângă excluderea din partid a lui Dumitru Buzatu, s-a mai decis suspendarea din funcție a Gabrielei Crețu, fosta soție a lui Dumitru Buzatu, care ocupă funcția de senator PSD. Mai mult decât atât, fiul celor doi, Tudor Buzatu, și-a dat demisia din funcția de secretar de Stat! Fosta soție a lui Dumitru Buzatu își apără colegul de partid și spune că i s-a înscenat totul. În plus, nu înțelege de ce a fost ea suspendată din partid.
”Reacția noastră, cel puțin la organizația Vaslui suntem toți în ședință, e clară. Credem că președintelui nostru i s-a înscenat cazul, dar chiar dacă ar fi adevărat nu înțeleg de ce am eu o responsabilitate în acest moment. Sunt membră a Partidului Social Democrat. Suntem despărțiți de mai bine de 20 de ani și divorțați legal din 2015.
Am aceeași relație pe care o au toți colegii, o relație colegială. Lucrăm împreună. De ce să fiu eu suspendată din partidul la care am construit timp de 33 de ani, în care am condus campanii, în care am câștigat eu personal cinci dintre ele? Mi se pare nedrept”, a spus Gabriela Crețu, sâmbătă, la Antena 3 CNN. Citește și România ireală: primarul PSD a cerut șpagă pentru drumul către scutul antirachetă
Ce spune Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a explicat ce s-a întâmplat în ședința Biroului permanent și ce decizii au fost luate, mai exact.
”Am luat 3 decizii, respectiv excluderea domnului Dumitru Buzatu din PSD, numirea ca și președinte interimar a organizației PSD Vaslui a vicepreședintelui Dragoș Benea. Am luat act de demisia din funcția de secretar de stat a domnului Buzatu Tudor și, de asemenea, am propus colegilor mei suspendarea ca membru al PSD a doamnei Crețu Gabriela, senatoare”, a afirmat Marcel Ciolacu după ședința PSD.
Întrebat dacă a fost surprins de faptul că Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant primind mită, preşedintele PSD a răspuns: „Categoric, ca pe toată lumea”. „Nu ne aşteptam la acest lucru”, a adăugat Ciolacu. Mai mult, liderul PSD se bucură că instituţiile statului „funcţionează total independent”. Președintele PSD recunoște că acest caz afectează imaginea PSD.
Imaginea PSD, afectată de cazul lui Dumitru Buzatu
”Sunt ferm convins că afectează. Orice act de corupţie afectează imaginea oricărui partid. Dar cred că deciziile partidului şi reacţia partidului şi a colegilor mei şi a mea, personală, a fost cea corectă. Toate deciziile au fost luate cu unanimitate de voturi”, a mai spus Ciolacu.
Un alt lider PSD care a rămas perplex de faptele lui Dumitru Buzatu este Paul Stănescu, care nu seaștepta niciodată la așa ceva.
”Nu am discutat (cu domnul Buzatu – n.r.). Incredibil ce s-a întâmplat cu el. Comentarii… fără cuvinte. Nu mă aşteptam la aşa ceva de la domnul Buzatu. Organele statului să îşi facă datoria. Foarte dezamăgit, nu am crezut că un om la 68 de ani poate să facă un asemenea lucru”, a spus Stănescu.