Aurel Pădureanu este în continuare dărâmat de moartea soției sale. Acesta este extrem de dezamăgit din cauza unui detaliu important pentru el. Ce se întâmplă cu celebrul cântăreț la un an de la decesul Corneliei Catanga? Bărbatul nu a crezut că așa ceva se poate întâmpla. Regretata artistă a fost înmormântată anul trecut conform protocolului COVID-19, iar în curând partenerul ei îi va construi un loc de veci așa cum se cuvine.
Aurel Pădureanu și Cornelia Catanga au trăit o poveste de dragoste ca în filme. Cei doi au avut parte de momente triste, dar și de cele mai fericite clipe împreună.
Artistul o plânge acum pe regretata solistă care a plecat prea devreme de pe această lume. Acesta a mărturisit că în curând se va ocupa așa cum se cuvine de locul de veci al vedetei, dar mai are nevoie de puțin timp până să sosească obiectele necesare.
„Aștept să vină marmura, încă nu a sosit, trebuie să apară săptămâna aceasta. Trebuie să trimit lucrarea la cimitir. Am plătit tot, aștept doar să fac lucrarea definitivă.
O să fie frumos așa cum am putut, la micile mele posibilități, alții au zeci de mii de euro. Am făcut cum am putut”, a spus el, pentru ego.ro.
Bărbatul îi simte lipsa enorm și nu crede că o să-și revină vreodată. Interpretul a mărturisit că este dezamăgit acum de faptul că oamenii au uitat-o pe marea cântăreață a muzicii lăutărești.
Acesta a susținut că mulți oameni l-au abandonat tocmai în cele mai grele momente. Interpretul a mărturisit că prietenii Corneliei Catanga și numeroase colege din breaslă nu l-au sunat deloc pentru a-i aduce măcar puțină mângâiere.
„Nu a mai fost nimeni (n.r. alături de el după moartea Corneliei Catanga). Nu te sună nimeni. Au fost câțiva oameni care m-au iubit enorm și m-au ajutat, dar nu își doresc să le pomenesc numele.
Restul, dintre prietenii care au mâncat o pâine cu Cornelia, și nici toate solistele nu m-au sunat. Un telefon nu am primit de la nimeni. Probabil că dispariția ei i-a bucurat. Nu se poate așa ceva, mă doare sufletul. Nu te ajută nimeni în țara aceasta.”, a mai povestit Aurel Pădureanu pentru sursa citată.