28 ian. 2022 | 14:32

Ce a apărut la mormântul Corneliei Catanga. Oamenilor nu le-a venit să creadă

Monden
Ce a apărut la mormântul Corneliei Catanga. Oamenilor nu le-a venit să creadă
Fiul ei a fost cel care a vorbit despre asta

Moartea Corneliei Catanga a provocat multă durere și suferință, în special în rândul familiei, dar și a apropiaților, prietenilor și fanilor care au adorat-o pe interpretă. Artista a murit în urmă cu un an de zile, dar familia nu poate trece peste această cumpănă. Cântăreața de muzică lăutărească a murit la 63 de ani, după ce s-a îmbolnăvit de covid-19. Medicii au spus că a ajuns la spital prea târziu, iar starea ei se înrăutățise într-atât, încât doctorii nu au mai avut ce să facă.

Cum arată mormântul Corneliei Catanga

Chiar dacă a trecut un an de la vestea cumplită, Aurel și Alexandru Pădureanu, soțul și fiul Corneliei Catanga, nu pot trece peste tragedie și acest lucru se observă doar din starea în care se află mormântul ei.

Cei doi bărbați din viața artistei se ocupă de locul de veci al acesteia, îmbpodobindu-l și păstrându-l curat în permanență. Alexandru, fiul Corneliei, merge constant la mormântul mamei sale și îi aduce flori colorate cu care cântăreața era obișnuită să fie răsfățată când era în viață.

În plus, Alexandru Pădureanu, în vârstă de 27 de ani, i-a adus mamei sale la mormânt un tablou imens cu ea.

I-am împodobit mormântul mamei cu multe flori. Am adus și un tablou mare cu ea. Venim mereu aici.

Ne-a rupt sufletul, pur și simplu. Nu ne revenim! Parcă este un vis urât… Nu mai putem trăi fără mama mea!”, a declarat, pentru Click!, Alexandru Pădureanu. 

Cei doi bărbați din viața artistei, înmărmuriți de durere

Cei doi bărbați își plâng mereu durerea pe internet și o jelesc pe Cornelia Catanga. Atât fiul cântăreței, cât și soțul acesteia își plâng mereu durerea pe rețelele sociale.

„La mami meu!!! M-ai lăsat pe pământul asta printre pungașii ăștia nenorociți! Mamăăă! Lumea zice că-s mai bine și plânge inima în mine, mamăăă!

Nu mai am nici lacrimi… și dacă răbufnesc, răbufnesc în plâns, până mi se face rău! Și de tata nu mai zic….”, scrie pe Facebook Alexandru Pădureanu. 

Soțul regretatei artiste are de-a face și cu datorii iar asta pentru că nu încasează pensie. Din 2014, banca le-a luat casa celor doi și de atunci au locuit la prieteni, iar apoi s-au mutat cu chirie.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Veste năucitoare pentru proprietarii de mașini. Vor trebui să plătească bani grei de la 1 ianuarie
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro