Cu toate că și-a trăit o bună parte din viață sub lumina reflectoarelor, vedeta încă mai reușește să își surprindă admiratorii. Jurnaliștii redacției Ego – Playetch.ro au aflat, în exclusivitate, detalii mai puțin cunoscute despre Giulia Anghelescu. Ce studii are, de fapt, cântăreața și ce planuri de viitor are.
Soție, mamă, artistă, Giulia Anghelescu și-a petrecut o bună parte din viață sub lumina reflectoarelor. Acum a venit momentul pentru o nouă etapă, cântăreața dedicându-se unui domeniu ce a fascinat-o încă din perioada liceului – psihologia.
Într-un interviu oferit în exclusivitate jurnaliștilor redacției Ego – Playtech.ro, vedeta a vorbit despre etapele prin care a trecut până a luat decizia de a se apuca de studiu. Întrebată de reporteri dacă este doar un hobby sau se gândește la o schimbare de carieră, artista a răspuns:
„Practic, dacă ar fi să ne luăm după studiile pe care le am, clar este profesia mea de bază. Practic, întotdeauna a fost o pasiune, așa am și pornit, să dau la psihologie după ce am terminat liceul. Asta pentru că am avut o profă în liceu de care mi-a plăcut enorm. A fost, pur și simplu, omul potrivit la momentul potrivit.
Doar că am așteptat eu să vină momentul potrivit ca să îmi termin toate studiile, să pot și profesa în acest domeniu. Mai stăm, mai durează cel puțin doi ani până când voi putea profesa, mai avem timp”, a explicat Giulia, pentru Ego.ro.
Artista face „practică” pe cei din jurul său, observându-și nu doar soțul și cei doi copii, dar și pe sine.
„Nu pot să zic asta, o să se uite soțul și o să își dea seama că și pe el, tot așa, îl analizez. E clar și normal că, oricum, prima persoană cu care am început să lucrez și să fac treabă am fost eu. Mai departe, cu persoanele din jurul meu nu lucrez.
În schimb, clar, îmi sunt cobai ca să învăț cât mai multe lucruri. Și, mă rog, toată treaba cu psihologia la momentul respectiv mi-a dat exact răbdarea pe care nu am avut-o niciodată. Mă rog, asta s-a și câștigat, oricum, și cu experiența în timp.”
Din fericire, se bucură de toată susținerea celor din jurul său. De fapt, Giulia Anghelescu a mărturisit că această schimbare de carieră nu este o surpriză pentru cei care îi sunt apropiați, singura necunoscută era momentul în care s-ar fi produs.
„Știau toți că, la un moment dat în viața asta, eu o să vreau să fac doar asta și toate celelalte vor rămâne pe plan secund, doar că nu știau care va fi exact momentul pe care îl voi alege. Clar, mă susține toată lumea pentru că știe toată lumea că îmi place și sper să fie bine, până la capăt.
E mult de muncă, mai am de muncă. Mi se pare că vorbim de un lucru care mi se va întâmpla în cel mai devreme doi ani. Mai povestim peste doi ani și o să vedem exact ce și cum.”
Video: Daniel Bălan