Atenție mare la detaliul controversat din declarația pe propria răspundere care îți poate aduce o amendă foarte importantă! Eroarea a apărut după declarațiile contradictorii ale autorităților, care însă sunt speculate de forțele de ordine.
„Reglementarea legală, în momentul de față, solicită declarație pe propria răspundere atunci când faci activitate fizică individuală sau când te duci să-ți cumperi pâine de la magazinul de vizavi”, arată documentul elaborat în Starea de urgenţă.
Cu toate acestea, ministrul de Interne a declarat că nu este nevoie de declarație pe propria răspundere atunci când te deplasezi în apropierea locuinței sau atunci când îți plimbi animalul de companie. „Cei care îşi scot căţelul la plimbare nu trebuie să completeze o declaraţie, pentru că în momentul în care poliţistul îl verifică vede că pe buletin este adresa unde omul îşi plimbă căţelul sau face sport în jurul blocului”, a explicat Marcel Vela.
Din păcate, declarația pe proprie răspundere nu a fost adaptată la declarația ministrului de Interne. Oamenii sunt confunzi și, din această cauză, greșesc și sunt sancționați cu amenzi foarte mari.
„Reglementarea legală, în momentul de față, solicită declarație pe propria răspundere atunci când faci activitate fizică individuală sau când te duci să-ți cumperi pâine de la magazinul de vis-a-vis.
Ministrul de Interne a zis că nu este nevoie de declarație pe propria răspundere atunci când te deplasezi în apropierea locuinței sau atunci când îți plimbi animalul de companie. Așadar, declarația oficială a fost că nu este nevoie de un astfel de document. Din păcate, nu s-a adaptat și legislația la declarația ministrului de Interne. Oamenii sunt confunzi și, din această cauză, greșesc și sunt sancționați. Eu nu cred că oamenii au de ce să fie sancționați ei ascultând și crezând ce le spune ministrul de Interne. Lucrurile acestea se pot corecta foarte ușor”, a spus Prof. Dr. Alexandru Rafila pentru DC News.