Detalii noi despre artistul Cornel Constantiniu, operat a opta oară. Suferă de Parkinson (exclusiv)
Ce detalii se știu despre starea de sănătate a lui Cornel Constantiniu? Celebrul cântăreț a fost operat pentru a opta oară. Familia acestuia a trecut prin mari emoții când artistul a ajuns din nou pe mâna medicilor.
Cornel Constantiniu a fost operat a opta oară
Cornel Constantiniu are 76 de ani și încă din anul 1993 a fost diagnosticat cu Parkinson. Acesta a suferit o nouă intervenție chirurgicală chiar săptămâna trecută. Concret, este vorba despre operația de schimbare a neurostimulatorului care se află în piept.
Acesta îl ajută pe artist să vorbească și să se miște. Medicii au făcut o treabă bună, iar Cornel Constantiniu se află acum acasă. Soția sa este cea care îl îngrijește cu mare atenție mai cu seamă în aceste clipe. Doctorii i-au montat acum un aparat reîncărcabil pentru ca neurostimulatorul funcționează pe bază de baterii.
Starea de sănătate a artistului este una bună acum. Partenera sa a mărturisit că este fericită că totul a decurs bine și că solistul a fost externat și se află acasă la nici o săptămână de la intervenție. Domnița Constantiniu a mărturisit că operația în cauză a devenit o obișnuință pentru acesta, dar cu toate astea are emoții foarte mari de fiecare dată.
„Sunt bucuroasă că totul a decurs bine, Cornel a fost externat, se află deja acasă, la nici o săptămână de la operație. Această intervenție chirurgicală a devenit deja o obișnuință pentru soțul meu, dar, da, a avut și emoții foarte mari. Îl răsfăț cu bunătăți, trebuie o vreme să stea liniștit. Mă bucur că e din nou cu mine, acasă, e sufletul meu!”, a declarat partenera cântărețului.
Cântărețul a fost operat pe creier în 1999
Cornel și Domnița trăiesc o poveste impecabilă de dragoste de 56 de ani și sunt căsătoriți de 54 de ani. Aceștia au împreună doi băieți: Alexandru și Mihai, care sunt stabiliți peste hotare de foarte mult timp. Celebrul cuplu se bucură și de cinci nepoți din partea moștenitorilor: Paul Christian, Ana, Matei Nicolae, Artis și Lorian.
„Cornel a fost operat pe creier, pentru prima dată, în Africa de Sud, la Cape Town, pe când trăia Mircea, fratele lui. El era stabilit acolo. Intervenția chirurgicală a lui Cornel pe creier a fost în 1999. Cea de-a doua operație pe creier a suferit-o la Viena, în 2004.
A fost operat de marele profesor Francois Alesch, menționa soția artistului, în urmă cu câțiva ani. Operaţiile pe care le-am făcut au fost extraordinar de dificile. În 2004 m-au deschis cu o bormaşină.
Am stat 11 ore treaz şi conştient, cu capul imobilizat într-o menghină. Acum am fire în creier şi un aparat la piept, pe bază de baterii, care mă ajută să mă mişc și să vorbesc, cât de cât normal”, a mai detaliat Domnița Constantiniu, pentru impact.ro.