Detalii din culisele America Express 2023. O concurentă a răbufnit, ce nu se vede la TV

de: Corina Oprea
16 10. 2023

America Express este una dintre cele mai îndrăgite emisiuni TV din România. Mai este doar puțin până la premiera noului sezon și producția promite surprize mari pentru cei de acasă, care îi vor distra de minune. Concurenții au trecut, însă, prin clipe de groază. O vedetă de la America Express 2023 nu a mai rezistat și a spus adevărul despre probe.

Ce pățesc, de fapt, concurenții America Express

America Express este cel mai iubit show al momentului. Emisiunea va debuta pe micile ecrane sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 20.00, pentru cinci zile consecutiv. Este pentru prima dată în istoria acestei emisiuni când vor fi difuzate cinci episoade.

Show-ul va fi difuzat sâmbătă, de la 20.00 și duminică, de la ora 21.00, iar de luni până miercuri, de la ora 20.30. Mai apoi, fanii vor putea emisiunea duminică de la ora 21.00 și luni, marți și miercuri de la ora 20.30.

Telespectatorii vor avea parte de surprize de proporții, pentru care întreaga echipă a suferit mult. Concurenții au trecut prin tot felul de stări în cadrul competiției, mărturisind că la TV se vede doar o parte de adevăr.

Una dintre concurente nu a mai rezistat și a vorbit despre competiție. Ada Galeș a spus adevărul despre  acest concurs, precizând că oamenii care ajung acolo trec prin cele mai grele stări și sentimente, dar pe care nu le pot exprima în cuvinte.

„De ce nu se vede așa la televizor? De ce nu se vede că oamenii mai au un pic și mor aici? E foarte greu, de ce nu se vede asta? Dar ne place, ne place mult, e foarte frumos!”, mărturisește Ada Galeș.

Traseul Drumului Soarelui aduce o noutate notabilă, deoarece pentru prima dată se întinde pe două emisfere. Competitorii pornesc din Columbia și traversează centrul Pământului, ajungând în Ecuador, cu destinația finală la Buenos Aires, Argentina.

Plecarea are loc din Medellin, Columbia, care a fost cândva reședința lui Pablo Escobar, și se încheie în țara lui Messi. Parcursul lor include o incursiune captivantă prin tot ce această regiune a Americii de Sud are mai interesant de oferit.

America Express este experiența vieții

Ada Galeș a mers la America Express împreună cu mama ei, cu care are o relație de-a dreptul specială. Știa unde va merge, dar nu se aștepta la o asemenea dificultate. Știa la ce se încumetă, dar nu și-a imaginat ce va urma.

Află și: Cine este Ada Galeș de la America Express sezonul 6. Totul despre carieră și relația cu mama ei

Actrița a povestit că, per total, experiența a fost una care i-a lăsat multe amintiri plăcute. A fost o plăcere pentru ea să cunoască oameni noi, să locuiască în casele lor, întâmplări de care nu crede să mai aibă parte vreodată.

„Să cunoști oameni, să poți să stai la ei acasă, asta este ceva ce nu ai șansa să faci vreodată în viață, decât aici. Adrenalina, misiunile, care sunt super grele, până și astea sunt ceva foarte frumos”, a spus vedeta.

Irina Fodor dă din casă

Irina Fodor a vorbit despre sezonul de anul acesta de la America Express, care a fost unul al extremelor. Probele s-au filmat în Columbia, Ecuador și Argentina, iar concurenții au fost supuși celor mai dificile probe de până acum.

Te-ar putea interesa și: Ce se întâmplă la America Express în spatele camerelor. Cameramanii, nişte eroi! Imagini din culisele emisiunii de pe Antena 1

Prezentatoarea a dezvăluit cât de greu le-a fost tuturor să se acomodeze cu temperaturile extrem de scăzute, dar și cu zilele caniculare în care au filmat. Au trecut de la o extremă la alta și consideră că a fost cel mai dificil traseu de până acum.

Traseul a fost unul extrem de periculos, care le-a pus tuturor răbdarea și aptitudinile la încercare. Unii dintre concurenți s-au confruntat chiar și cu stări de rău din cauza condițiilor precare.

„Am trecut prin atâtea împreună, că îmi e și greu să fac o listă cu toate, dar o să încerc. Am trăit la extreme sezonul acesta, am fost nevoiți să ne adaptăm la temperaturi caniculare, dar și la cele de îngheț, atunci când am trecut în cealaltă emisferă. Apoi, aproape jumătate din cursă s-a desfăsurat la mare altitudine.

Constant filmam cam pe la 2500 de metri, dar am ajuns și la 4000 de metri, motiv pentru care mulți dintre concurenți și colegi s-au luptat cu stări de rău, cu amețeli și cu probleme de respirație.

Pentru că ne aflam pe Cercul de foc al Pacificului, am prins vreo trei cutremure, pe care le-am simțit bine de tot, cel mai mare fiind de 6,6 grade’, a declarat ea pentru Libertatea.

Irina Fodor are numai cuvinte de laudă despre acest show. În doar două luni și jumătate, spune că a trecut printr-o mulțime de stări. Și-a schimbat impresia despre multe aspecte ale vieții și a ieșit complet din zona ei de confort.