”Destinația Eurovision”, noua emisiune a show-ului muzical din 2021. Când va fi difuzată
Un nou proiect de muzică își face apariția în vizorul românilor. ”Destinația Eurovision” este show-ul care va surprinde pe toată lumea. Ce presupune și când urmează să apară pe micile ecrane?
Detalii despre cel mai nou show muzical – „Destinația Eurovision”
Ne mai despart doar două săptămâni până ca noul proiect muzical să apară pe micile ecrane. În perioada imediat următoare se va da startul unui concurs muzical aparte. Acesta va marca și debutul reprezentantei României pe scena Eurovision.
Au început deja pregătirile pentru concurs, iar repetițiile din studiourile TVR au mai fost întrerupte doar de Sărbătorile Pascale, în rest se lucrează de zor și se așteaptă cu sufletul la gură clipa cea mare.
Publicul postului menționat va fi conectat la universul Eurovision 2021 cu ajutorul show-ului „Destinația Eurovision”. Sonia Argint este gazda emiiunii care va prezenta în premieră imagini din culisele evenimentului de la etapa națională și până la finala internațională.
Românii vor vedea ce se află în spatele momentelor artistice de mare excepție precum: costume, forfota din culise, emoții, sfaturi pe ultima sută de metri, machiaje care mai de care mai spectaculoase, coregrafii, oboseala din spate, dar și bucuria cu care toți au acceptat să facă parte din acest proiect. Eurovision Song Contest 2021 va avea loc la Rotterdam, cu semifinalele pe 18 și 20 mai. Roxen va fi al 13-lea artist care va urca pe scenă în prima semifinală.
„Anul 2020 a fost atât de complicat pentru noi toți, încât mulți l-am vrea uitat, închis undeva într-un colț al minții noastre. „Amnesia” este un cântec puternic, cu un mesaj pe măsură, iar lui Roxen i se potrivește perfect. Suntem puternic afectați de aceste vremuri, oricât am ascunde aceste lucruri.
Cred că piesa are un potențial imens, este genul pe care poți să îl placi sau nu, dar nu poți să-l uiți. Pentru noi, urmează o perioada foarte aglomerată, cu filmări pentru postcardul României și live-on-tape, întâlnirea șefilor de delegații și pregătirea show-ului”, subliniază Liana Stanciu, șefa delegației României.
„Piesa Amnesia este una extrem de personală”
“Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune și mai puțin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus. Piesa Amnesia este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă și le dă voce. O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu și trăirile mele se regăsesc în ea. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în tot acest timp și m-au susținut necondiționat. Vă iubesc și așteptam cu nerăbdare să împărtășesc cu voi această piesă minunată”
Roxen