Despărțire răsunătoare în lumea mondenă din România. ”Am făcut o pasiune pentru bărbații de nimic!”

de: Alexandra Chivu
21 05. 2020

Dacă de la începutul anului și până acum s-au numărat divorțurile, în pandemie se numără despărțirile. Deși mult admirat de public, celebrul cuplu, nu de mult format, a decis să păstreze distanța. După episoade de certuri și împăcări, cei doi și-au spus din nou ”Adio!”.

Despărțire în lumea mondenă din România

În octombrie 2019, Ramona Olaru și Cuza de la ”Noaptea Târziu” făceau declarații despre cum se simt în noua postură. Totul se întâmpla la trei luni de la divorțul asistentei TV de fostul ei soț. Ulterior, vedeta Antena 1 și artistul, care se bucură de o mare popularitate pe Youtube, au început să se afișeze împreună la evenimente, dar și pe Instagram.

De altfel, toate fotografiile publicate pe rețelele de socializare îi înfățișau în ipostaze tandre, drept pentru care nimeni nu s-ar fi gândit ca totul să se încheie atât de repede. Însă, înainte ca dragostea lor să ajungă la sfârșit, Ramona și Cuza se despărțiseră, în urmă cu câteva săptămâni, hotărând, la scurt timp, să mai acorde o șansă relației lor.

Mesajul postat de asistenta de la Antena 1 pe Instagram, după despărțirea de iubitul ei, Cuza

Finalul tot ”adio” a avut ca temă, iar de acest fapt i-a înștiințat și pe fanii din mediul virtual, unde șatena a ținut să se descarce. Ramona le-a transmis admiratorilor cât de dezamăgită este de alegerile făcute la capitolul ”dragoste”.

”Am făcut o pasiune pentru bărbații de nimic!”

„Am făcut o pasiune pentru ”bărbații” de nimic și o viață plictisitoare”, a spus Ramona Olaru pe InstaStory, dând de înțeles că relația dintre ea și Cuza avea la bază, de ceva vreme, monotonia.

Ruptura dintre cei doi s-ar fi produs brusc, pentru că, în urmă cu o seară, aceștia au fost împreună, iar Cuza i-a dat tag frumoasei asistente TV.