12 oct. 2022 | 13:14

Descoperirea macabră sub sediul unui fost magazin. Oamenii au fost șocați ce au văzut când săpau

Diverse
Descoperirea macabră sub sediul unui fost magazin. Oamenii au fost șocați ce au văzut când săpau
„Locul a fost cu siguranță un cimitir”

Presa din Țara Galilor scrie despre descoperirea macabră făcută în urma unor săpături. Conform informațiilor, săpăturile erau la fundația unui fost magazin din Haverfordwest, Pembrokeshire. Clădirea ar data de pe la anul 1200.

Arheologii au făcut o descoperirea macabră sub sediul unui fost magazin

Arheologii au descoperit rămășițele a sute de cadavre umane într-un sit din Haverfordwest. Dyfed Archaeological Trust a descoperit rămășițele în timp ce explora o mănăstire medievală. Aceasta se află pe fostul amplasament al magazinului Ocky White din centrul orașului.

La începutul acestui an, arheologii au declarat că au găsit rămășițele a 17 cadavre. Tot atunci declarau că sunt mult mai multe și care așteaptă să fie dezgropate. Acum, spun că au găsit rămășițele a peste 240 de persoane, inclusiv cele ale unor copii, conform publicației Walesonline.

Descoperirea a fost descrisă ca fiind „extrem de importantă”. Conform ipotezelor emise, se crede că descoperirile macabre ar putea data din secolul al XIII-lea. Arheologii spun că ar fi vorba de mănăstirea St Saviours. Clădirea a ocupat locul în jurul anului 1256, potrivit lui Andrew Shobbrook, supervizorul sitului.

Multe dintre rămășițe prezintă semne că au avut parte de o moarte violentă. S-a emis ipoteza că acestea ar putea fi legate de un atac al forțelor franceze și galeze. Se știe că orașul a fost asediat de forțele liderului rebel Owain Glyndwr, în 1405.

La începutul anilor 1200, Țara Galilor era încă o țară independentă. Cucerirea de către regele englez normand Henric I era aproape asigurată până la sfârșitul acelui secol. Se crede că un zid mare descoperit lângă cadavre ar fi putut fi o fortificație normandă sau ar fi putut fi legat de mănăstire.

„Locul a fost cu siguranță un cimitir”

Andrew Shobbrook a declarat că situl a fost cu siguranță un cimitir și că se așteaptă ca mai multe rămășițe ale mănăstirii să fie descoperite în timpul săpăturilor care fac parte din proiectul de 6,3 milioane de lire sterline de reamenajare a orașului Haverfordwest.

„Am găsit în jur de 250 de indivizi până acum, cincizeci la sută probabil copii. Din păcate, acesta nu este un procent neobișnuit de copii pe care îl găsești în curțile bisericilor medievale.

Rata mortalității infantile în acea perioadă era foarte mare. Pe lângă morminte, am găsit o mulțime de ceramică, cu unele urme de uzură, care este o ceramică medievală de rang înalt. În mod normal o asociezi cu siturile de castele, siturile domestice de rang înalt și, de asemenea, cu siturile ecleziastice, cum este cel de aici.

Trebuie să ne imaginăm că mănăstirea ar fi avut dormitoare, grajduri, un spital, deci ar fi existat o mulțime de alte clădiri sub pământ aici, precum și înmormântări.”, a declarat Shobbrook pentru presa galeză.

Istoria unei clădiri și secretele sale

Conventul St Saviours a găzduit opt preoți extrem de bogați, care și-au generat averea prin donații de la proprietari de terenuri, lorzi și membri ai familiei regale. Acești frați și-au făcut misiunea de a predica și de a îngriji săracii și bolnavii.

Clădirea, care datează din 1258, a fost distrusă în 1538 de către Henric al VIII-lea, în timpul dizolvării mănăstirilor. Sute de ani mai târziu, locul a găzduit marele magazin Ocky White, care a fost popular printre cumpărători timp de peste un secol. Localul a fost închis în 2013.

Consiliul Județean Pembrokeshire cheltuiește 6,3 milioane de lire sterline pentru reamenajarea sitului Western Quayside. Noul proiect va transforma vechiul magazin Ocky Whites într-un „loc atractiv și plin de viață pentru produsele locale și o piață”. Locul este în curs de reamenajare pentru a deveni un emporium alimentar, un bar și cu o terasă pe acoperiș.

Toate oasele vor face obiectul unei analize de specialitate înainte de a fi îngropate din nou pe un teren consacrat din apropiere. La unele dintre rămășițe au fost detectate răni la cap.

Asta îi face pe experți să creadă că ar fi putut fi implicate în luptă, cu răni cauzate probabil de săgeți sau bile de muschetă, sugerează Shobbrook. Rămășițele și alte obiecte dezgropate, cum ar fi țiglele, sunt depozitate într-un magazin dezafectat din apropiere, după ce au fost curățate și uscate.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Blestemul filmului iubit de toți românii. Patru actori au murit în condiții stranii, după lansare
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro