05 feb. 2023 | 15:59

Descoperirea incredibilă sub clădirea Universității București. Ce au găsit arheologii

News
Descoperirea incredibilă sub clădirea Universității București. Ce au găsit arheologii
Comoara de sub cladirea Universitatii Bucuresti

O adevărată „comoară” a fost descoperită sub clădirea Universității București. Arheologii români sunt uimiți de cât de bine s-a conservat, fiind de-o frumusețe ce-ți taie respirația. Săpăturile realizate în curtea instituției de învățământ superior au scos la iveală o serie de nestemate.

Ce „comoară” zăcea sub clădirea Universității din București

Ruinele bine conservate ale unor clădiri au fost descoperite sub Universitatea din Capitală. Arheologii susțin că acestea erau de dimensiuni mari. Datorită săpăturilor făcute de specialiști ai Muzeului Municipiului București și de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, lumea poate admira acum obiecte vechi, dar incredibil de frumoase (vezi foto în galeria noastră).

Primele săpături au început în anul 217. În primă fază au fost scoase la suprafață ziduri din fosta clădire a Universității, ridicată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, dar și din Academia „Sfântul Sava”, construită pe vremea domnului fanariot Alexandru Ipsilanti, între 1776-1779, în zona fostei clădiri a Academiei Domnești „Sf. Sava”.

Arheologii români sunt în extaz

În prezent, în curtea Universității București, cercetătorii români au mai găsit ruinele a două clădiri de dimensiuni mari, aflate în vecinătatea Academiei lui Ipsilanti.

„Ziduri zvelte de cărămidă despart încăperi generoase în cele două clădiri, lipite la calcan. Nu știm cu precizie când au fost zidite, însă conturul lor stă desenat pe planul de la 1846 al maiorului Borroczyn. Cercetările au arătat că ambele clădiri au beneficiat de cel puțin o reparație majoră, asociată cu o serie de recompartimentări. În clădirea dinspre vest, într-una din camere, se mai păstrează încă podelele din cărămidă ordonat aranjată”, potrivit Muzeului Curtea Veche-Muzeul Municipiului București.

Ruinele vor putea fi văzute și atinse

O altă veste excelentă este că ruinele descoperite sub Universitate vor putea fi admirate și atinse de vizitatori: „Pentru ca memoria lor să nu fie uitată, propunerile noastre s-au îndreptat către punerea în valoare a acestor ziduri. Echipa de arhitecți de la Polarh a reușit să integreze descoperirile arheologice în proiectul lor. Pe lângă reconstrucția amfiteatrului vechii aule în zona Facultății de Litere, în partea centrală a curții interioare nivelul de călcare va fi coborât, astfel încât zidurile încărcate de istorie să poată fi văzute și atinse. Va fi un spațiu viu, dedicat oamenilor și ideilor”, au transmis autoritățile.

„Rădăcini adânc înfipte ale educației”

Specialiștii din echipa Biroului de Arheologie Preventivă și Sistematică, secția Istorie de la MMB, afirmă că munca lor a scos în evidență faptul că istoria și trecutul nu au fost îndepărtate prin construcția Palatului Universității. Dimpotrivă, „descoperindu-le, le-am dat o nouă semnificație”.

„Nu sunt doar simple ziduri de cărămizi legate cu mortar, ci sunt rădăcinile adânc înfipte ale Universității și ale educației. O moștenire, o oază de liniște în mijlocul orașului ce trebuie înțeleasă și prețuită, în ciuda rezistenței și a presiunii care vin dinspre spațiul urban”, au punctat aceștia.

Parteneri
Lovitura începutului de an în televiziune. Antena 1 a luat un om important de la Pro TV
Redactia.ro
Ceaiul care conține de 22 de ori mai mult calciu decât laptele de vacă. Mai mult, ajută și la reglarea nivelului zahărului din sânge
Click.ro
Rusia i-a răspuns lui Trump, după ce președintele american l-a amenințat direct pe Putin și i-a cerut să oprească războiul din Ucraina
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Un cuplu celebru din România pleacă la Asia Express! 'Mergem doi, dar ne vom întoarce trei!'
Unica.ro
Mare lovitură dată de prințul William. O strategie câștigătoare
EVZ.ro
Locul de muncă din România cu doar patru luni de program. Angajații primesc salariul tot anul
Spynews
Adio, maestre! E doliu național după moartea unui adevărat geniu: A fost un gigant şi un om rar
Capital.ro
Imagini cu casa lui Liviu Vârciu de la Poiana Brașov. Penthouse-ul în care actorul a investit o sumă importantă de bani este amenajat cu bun gust
Avantaje
CUTREMUR în POLITICA din ROMÂNIA! RĂSTURNARE MAJORĂ privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! AU DECIS!
Mediaflux
Locul de muncă din România cu doar patru luni de program. Angajații primesc salariul tot anul
Spynews.ro
Aceasta este pâinea cu cel mai mult arsenic din supermarket. Pericolul pe care încearcă să îl ascundă producătorii
Realitatea.net
Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, printre echipele care pornesc pe Drumul Eroilor, în Asia Express
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro