Descoperire șocantă în Rădăuți. Decizia comisarilor Gărzii de Mediu după ce au găsit un pui de leu ținut captiv într-o gospodărie
Românii sunt cunoscuți pentru modul în care reușesc să fenteze legea și să comită ilegalități pe bandă rulantă. În timp ce unii își asumă singuri riscurile, alții implică și alte persoane sau suflete nevinovate, victime ale inconștienței lor. Acesta este și cazul unui bărbat din Rădăuți, care a decis să țină în captivitate un pui de leu. În urma unor plângeri făcute de cunoscuți, individul a primit o vizită neașteptată și nedorită din partea comisarilor Gărzii de Mediu.
Sancțiunile aplicate de autorități
În urma unor sesizări, comisarii Gărzii de Mediu au dispus un control în locuința unui bărbat din Rădăuți, acolo unde au găsit în garajul locuinței un pui de leu ținut captiv.
După ce au constat faptele ilegale ale bărbatului, comisarii Gărzii de Mediu i-au aplicat bărbatului două amenzi în valoare totală de 25.000 de lei. În urma controlului făcut de autorități, s-au decis măsuri pentru relocarea animalului într-un mediu optim pentru dezvoltarea acestuia.
”În urma unei sesizări înregistrate la G.N.M.-C.J. Suceava, comisari din cadrul Gărzii de Mediu Suceava au efectuat un control la domiciliul unei persoane fizice din municipiul Rădăuţi, constatându-se că aceasta deţine ilegal în captivitate un pui de leu din specia Phantera Leo, încălcându-se prevederile O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Totodată, au fost stabilite măsuri în vederea remedierii deficienţelor constatate”, a transmis, miercuri seară, Garda de Mediu Suceava, potrivit news.ro.
Un alt scandal cu privire la deținerea unui animal sălbatic a avut loc, în urmă cu doi ani, atunci când manelistul Dani Mocanu a apărut într-un videoclip alături de un leu plin de răni. În urma vizualizării materialului video, mai mulți români au făcut sesizări la Poliție privind posibilele acte de cruzime față de animal.
Cum s-a apărat Dani Mocanu în fața plângerilor făcute din partea fanilor
În replica, cântărețul de manele a declarat că leul a fost tratat ca un „bebeluș” și i s-a oferit „tot ce şi-ar putea dori vreodată un animal”. Cu privire la rănile observate pe spate și pe membre, acesta a explicat că ele sunt rezultatul unui machiaj profesional, dând asigurări cu privire la sănătatea fizică a felinei.
În ciuda afirmațiilor sale, Poliția din Argeș a anunțat că a fost deschis dosar penal, urmând a fi cercetate faptele ilegale ale cântărețului.
„În urma informațiilor apărute în spațiul public, referitor la realizarea unui videoclip cu un animal exotic, vă aducem la cunoștință următoarele: Polițiștii s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări privind rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, respectiv cu privire la condiţiile de deținere a animalului ce apare în materialul filmat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, conform Legii 205 din 2004, privind protecţia animalelor, în care se desfăşoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești”, a transmis IPJ Argeș.