Au fost momente de panică lângă Centura Capitalei, acolo unde autoritățile au fost alertate privind existența unui cadavru, care la prima vedere pare a fi al unei femei. Descoperirea a fost făcută în zona localității Popești-Leordeni, iar polițiștii au demarat o anchetă pentru a descoperi identitatea persoanei, cât și cauza care a generat moartea acesteia.
În cursul serii de miercuri, un bărbat a găsit un cadavru în zona localității Popești-Leordeni, acesta solicitând de urgență intervenția oamenilor legii. Ajunși la fața locului, polițiștii și medicii au constatat decesul femeii, iar ulterior au decis transportarea trupului neînsuflețit la Institutul de Medicină Legală pentru a fi supus necropsiei. Ulterior, oamenii legii au demarat o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat cu exactitate și în ce condiții a murit femeia.
”La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 21:47, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, pe un teren din apropierea DNCB, în zona localităţii Popeşti Leordeni, a găsit o persoană decedată, posibil femeie. Imediat, poliţiştii din Popeşti Leordeni s-au deplasat la faţa locului si au delimitat zona respectivă.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical care a confirmat decesul persoanei, precum şi medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea activităţilor din competenţă”, a anunţat Poliţia Judeţeană Ilfov.
O altă descoperire tulburătoare a avut loc în Brașov, acolo unde o femeie de 65 de ani a fost găsită moartă, în timp ce soțul său se afla în stare gravă. Oamenii legii au pătruns cu forța în apartament după apelul unei femei care anunța că nu mai poate lua legătura cu socrii săi. Din păcate, frica femeii că ceva rău s-ar fi petrecut s-a concretizat, astfel că oamenii legii au găsit în apartamentul celor doi scene demne de groază.
Bărbatul a fost transportat la spital, iar trupul neînsuflețit al femeii urmează să fie supus unei necropisii, pentru a se descoperi cu exactotate cauza morții.
”Întrucât ușa locuinței era încuiată, s-a procedat la pătrunderea în locuință de către pompierii aflați la fața locului, în interiorul acesteia fiind depistate două persoane, în stare de inconștiență, acestea fiind identificate ca fiind un bărbat, în vârstă de 67 ani și o femeie, în vârstă de 65 ani, soț și soție, ambii din municipiul Codlea, județul Brașov”, au transmis polițiștii brașoveni.