29 iun. 2021 | 15:20

Descoperire istorică la Buzău. Informații majore din timpul domniei lui Decebal

News
Descoperire istorică la Buzău. Informații majore din timpul domniei lui Decebal
Descoperire istorică în Buzău: informații din perioada lui Decebal

Specialiștii au făcut o nouă descoperire istorică. Arheologii din Buzău au fost surprinși de detaliile pe care le-au văzut cu ochii lor. Acestea indicau informații mai clare din timpul domniei lui Decebal. Despre ce este vorba?

Descoperire istorită la Buzău din perioada domniei lui Decebal

Un număr de cinci șantiere arheologice din Buzău se pregătesc să fie deschise în această vară, bucurându-se de relaxarea măsurilor și de cei care le vor călca pragul. Criza sanitară a blocat anul trecut total activitatea de cercetare arheologică din cadrul Muzeului Județean de Istorie Buzău. Acum iată că investigațiile au fost reluate, arată declarațiile lui Daniel Contache, managerul instituției:

„Dacă în anul 2020 activităţile de cercetare arheologică sistematică au fost întrerupte, în acest an, muzeul nostru, în colaborare cu mai multe instituţii de cercetare şi învăţământ superior din ţară, a reluat investigaţiile ştiinţifice în aşezările şi necropolele preistorice şi antice de pe teritoriul judeţului Buzău.”

Județul Buzău este unul din puținele locuri din România care concentrează așezări omenești care au aparținut tuturor epocilor, aproape fără întrerupere. La culmea Piatra cu Lilieci au mai fost descoperite și numeroase ceramice din epoca bronzului și din perioada sec. II – I i.e.n.

Detaliile experților: „A avut un rol în sistemul defensiv organizat de Decebal”

De asemenea, tot acesta a mai subliniat că toate informațiile noi și descoperirile din această campanie vor fi publicate în „Mousaios”, revistă editată în fiecare an de Muzeu. Mai mult decât atât, cele mai importante dintre obiectele găsite vor fi aduse în fața publicului în cadrul unor expoziții tematice.

Primele cerectări de după relaxare au fost dedicate șantierului Târcov, cetate dacică unde a fost descoperit printre altele și un opaiț pentru iluminat. Aceasta se află la 7 kilometri nord de Pârscov, în apropierea satului Târcov. Cetatea este plasată pe o culme greu accesibilă care este numită de localnici drept Piatra cu Lilieci pentru că are trei laturi abrupte și o înălțime maximă de 735 de metri.

”Datele oferite de descoperirile arheologice ne-au indicat că această cetate a funcţionat în a doua jumătate a secoluui I p. Chr., în perioada domniei regelui Decebal. Probabil această fortificaţie a avut un rol în sistemul defensiv organizat de Decebal şi anume de a controla accesul spre Transilvania pe cursul superior al râului Buzău”, spun specialiştii secţiei de arheologie.

Încadrare geografică: La nord de satele Robești și Pîrșcov, mărginite spre zona de vest de pârâul Bălăneasa, la nord-est și est de Sărățelul Berca.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Rămâi fără bani cât ai clipi. Mai bine previi. Toți șoferii trebuie să afle
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
ȘOC pentru Elena Udrea. Decizia luată la închisoare. Nu îi vine să creadă că e real
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro