Denise Rifai, derapaj chiar în ședința CNA. S-a enervat la culme din cauza lui Mircea Badea
Denise Rifai a participat la ședința Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) în care prezentatoarea de la Realitatea TV a reclamat faptul că Mircea Bade o jignește în mod constant la televizor, în cadrul emisiunii sale de la Antena 3. Moderatoarea TV a ridicat tonul la membrii CNA, care la un moment dau au suspendat ședința pentru 10 minute.
Supărată pe Mircea Badea, Denise Rifai a ridicat tonul în ședința CNA
Denise Rifai a sesizat CNA cu privire la faptul că este jignită de Mircea Badea, care a făcut-o „jihadistă” și „miss Piggy.” Două ore a durat ședința în care s-a dezbătut subiectul, iar prezentatoarea de la Realitatea TV și-a pierdut cumpătul și a vorbit peste membrii CNA. Ea aprecizat că nu vrea ca postul de televiziune Antena 3 să fie amendat, ci „să fie oprit” Mircea Badea.
„Mă simt jignită. Mă simt sub un asalt de jigniri continue care sunt total în contra dreptului meu la imagine, dreptului meu la demnitate, reputației mele de jurnalist și libertății mele religioase. Domnul acesta nu respectă nimic. (…) Cum puteam să permitem unui jurnalist în spațiul român, în statul român să acuze o femeie? Sunt femeie, sunt jurnalist, sunt doar cetățean român. Cum poate să mă acuze că sunt jihadistă, adică sunt teroristă, în contextul în care eu nu sunt?”, a spus Denise Rifai în ședința CNA.
Prezentatoarea de la Realitatea TV a susținut că termenul „teroristă” nu este doar un epitet folosit de Mircea Badea și le-a cerut membrilor CNA să ia măsuri.
„Omul acesta nu poate să mă jignească la nesfârșit și să-mi râdă în nas la televizor. După ce s-a dezbătut speța mea fără ca eu să fiu audiată, domnul Mircea Badea în emisiunea de marți seara și-a umflat mușchii și a spus cum s-a terminat foarte rău pentru mine sesizarea pe care i-am făcut-o la CNA”, a adăugat Denise Rifai.