Denise Rifai a recunoscut de ce nu s-a căsătorit până acum. Mărturisirea emoţionantă a prezentatoarei: „Sunt conştientă”
Denise Rifai și-a deschis sufletul, făcând o serie de mărturisiri emoționante despre viața sa. Prezentatoarea emisiunii „40 de întrebări” a dezvăluit de ce nu s-a căsătorit până acum, cu toate că așteaptă cu nerăbdare momentul în care își va putea întemeia propria familie.
De ce nu s-a căsătorit până acum Denise Rifai
Denise Rifai este una dintre cele mai apreciate prezentatoare de pe micul ecran. Emisiunea pe care o prezintă la Kanal D se bucură, ediție de ediție, de un succes uriaș în rândul publicului de la noi din țară.
În spatele imaginii profesionistului desăvârșit, cu o ținută mereu impecabilă și pregătită oricând să scoată adevărul la lumină în timpul dialogului cu invitații, este o femeie sensibilă, cu planuri mari de viitor, dar și cu un regret.
Invitată la emisiunea online „În Oglindă”, Denise Rifai a mărturisit că și-ar fi dorit să fie deja mamă, însă este perfect conștientă că modul în care și-a trăit viața până acum, cu prima prioritate fiind cariera, nu i-ar fi permis să se dedice cum ar fi vrut creșterii unui copil.
„Am 37 de ani și nu am încă un copil, m-am concentrat pe carieră, total pe carieră, și pe tot ceea ce consider eu că trebuie să construiesc în viața asta. Mi-ar fi plăcut foarte mult să am un copil, dar cum să-l am? Când să-l fi crescut, în anii aștia în care eu a trebuit doar să muncesc? E și cu minusuri, nu doar cu plusuri…
Mă doare… mi-ar plăcea să am un copil. Mă uit, râvnesc la ei, dar sunt cerebrală, îmi dau seama că nu am timpul necesar, pentru că un copil nu este orice chestie, nu e o jucărie, are nevoie de mine. Este o muncă extraordinară să fii mamă”, a spus prezentatoarea.
„Îmi doresc echilibru”
Vedeta Kanal D a mărturisit și că, până acum, nu a cunoscut bărbatul pe care să îl vadă tatăl copiilor ei și cu care să se căsătorească. Prezentatoarea a făcut chiar un portret-robot al partenerului ideal.
„Mi-ar plăcea, la un moment dat, să cunosc un bărbat pe care să-l simt tată pentru copiii mei. Eu nu am făcut copii până acum pentru că nu am întâlnit acel bărbat pe care să îl cimt tată pentru copiii mei. Eu îmi doresc echilibru în cuplu.
Mi-ar plăcea să am un bărbat pur sânge. Dacă e creștin să fie creștin, dacă e musulman să fie musulman. Tatăl meu vreau să fie mândru de cel pe care îl voi alege să îmi fie bărbat. În secunda în care eu voi întâlni un bărbat, dacă îmi va fi dat să îl întâlnesc, cu care să am viziunea pe viață similară, mi-ar plăcea să mă dedic măcar doi ani din viață, să ies puțin. Nu poți să faci un copil și să îl arunci așa, n-ai cum. Copilul are nevoie de tine și tu de el. Este o relație foarte importantă mamă-copil. Nu trebuie tăiată”, a spus prezentatoarea „40 de întrebări” la emisiunea online „În Oglindă”.