Delia vrea să uite de frigul din România. Imaginile din vacanţele exotice ale artistei fac furori
După ce a înfruntat temperaturile scăzute de pe muntele Everest, acest episod de iarnă din țară a pus-o pe gânduri pe artistă. Se pare că Delia vrea să uite de frigul din România. Vedeta Antena 1 a făcut din furori în mediul online cu fotografiile publicate în urmă cu puțin timp.
Artista a trăit experiența vieții
Pasiunea Deliei pentru călătorii nu mai este niciun secret. În ultimii ani, ea și soțul său au plecat în numeroase vacanțe fabuloase, în destinații exotice. Preferinețele lor s-au schimbat însă, odată cu descoperirea farmecului aparte și senzației de neegalat pe care o trăiesc în timpul drumețiilor pe munte.
În această toamnă, Delia și-a îndeplinit una dintre cele mai mari și îndrăznețe dorințe: aceea de a se alătura unei expediții pe Muntele Everest. Experiența a fost una de neuitat, însă foarte dificilă, condițiile au fost departe de cele cu care erau obițnuiți în resorturile de lux în care se cazau, până atunci, în vacanțe.
„Încarc acum pentru că după ora nouă nu mai e curent în cabană și mi-am adus toate sarsanalele la recepție, în sala de mese”, a explicat vedeta.
„Astăzi am făcut primul nostru cinci mii. Sunt umflățică la față și sunt varză, de la altitudine. Am urcat până la cinci mii și ceva și am coborât înapoi la patru mii și apoi ne-am continuat traseul către…nu mai știu cum se numește vârful, îmi scapă”, a explicat artista, într-un video publicat pe secțiunea InstaStory, explicând condițiile din Nepal.
Te-ar putea interesa și: Delia a mers la psiholog, dar s-a oprit subit: ‘Era o dramă’. Artista a spus tot adevărul
Delia, cu gândul departe de frigul din România
La puțin timp după revenirea în țară, iarna s-a instalat în România, aducând ninsori și temperaturi scăzute. Frigul de afară a făcut-0 pe Delia să se gândească la excursiile în țări exotice, cu vreme frumoasă, plaje superbe și temperaturi de vară. Vedeta Antena 1 a publicat chiar și câteva imagini mai vechi, în secțiunea InstaStory de pe Instagram. Acestea pot fi văzute în galeria foto de mai sus.
Cu toate că, în săptămânile ce urmează, artista are, cel mai probabil, agenda plină cu evenimente și concerte, nu este exclus ca ea și soțul său să înceapă anul 2024 cu o nouă escapadă exotică.
Te-ar putea interesa și: „Delia, trebuie să ții post și să zici rugăciunea lui Iisus”. Răspunsul surpriză al vedetei după mesajul primit pe internet