Despre Delia se aud numai lucruri bune. Este una dintre cele mai mari vedete feminine ale muzicii ușoare românești, dar trecutul este cel care i-a dat șanse să fie astfel. Pe lângă talentul incontestabil, norocul ei a fost că, la un moment dat, a fost luată sub aripa ocrotitoare a lui Nicu Gheară, care la vremea respectivă încerca să ia cât mai mulți cântăreți să-i ajute. Atunci, i-a oferit Deliei piesa ”Parfum de fericire”, cea cu care a revenit în atenția fanilor după destrămarea trupei ”N&D”. „Aș vrea să-mi dai o noapte de iubire/Aș vrea să-mi dai parfum de fericire/ O noapte lângă tine aș vrea să-mi dai”, sunt câteva versuri. Iar bărbații i-au oferit mai multe nopți de iubire. Pe lângă debutul în cariera solo, artista și-a făcut intrarea în cercurile de fotbaliști, dar și în preajma băieților de Dorobanți. Delia s-a iubit cu Edi Iordănescu, fiul antrenorului de fotbal Anghel Iordănescu.
Fiu de general, dibaci și mare iubitor de femei faimoase, la ceva timp de despărțirea de Delia i-a făcut unul dintre ”cele mai frumoase cadouri”. Imagini dintr-un filmuleț în care solista îi arata partenerului atuurile sale fizice au apărut în presa de scandal.
De altfel, vedeta nu a fost discretă cu viața ei personală și nici nu ne-a privat de gesturi tandre în public cu bărbații cu care s-a iubit. Așadar, momentul când a apărut acest filmuleț nu a fost deloc surprinzător, doar că notorietatea ei crescândă i-a dat o greutate mare din punct de vedere mediatic. Nu este însă nimic de condamnat. A fost o simplă înregistrare video din intimitate care a scăpat necontrolată dintr-un calculator.
Delia declara la momentul respectiv că nu înțelege cum s-a putut întâmpla așa ceva. O variantă este că cineva s-a lăudat cu el și a ajuns în vestiar de unde s-au făcut mai multe copii. Din ce se cunoaște, filmulețul era făcut într-un hotel deținut de Anghelescu senior, dar nu era realizat de junior, deci nici acum nu este clar cine le-a făcut, dar mai ales cine le-a distribuit sau pentru cât le-a distribuit.
„Pe mine mă surprinde foarte tare treaba asta, pentru că e o chestie de acum cinci ani și mi se pare cum ies la iveală tot felul de filmulețe și fotografii pe care nu mi le-am făcut eu”, declara artista.