04 mart. 2021 | 14:00

Declarații șocante ale operatorului chemat să filmeze negocierea de la Onești: „Pur şi simplu a început să lovească cu cuţitul în cetăţenii pe care îi avea sechestraţi”

Știri generale
Declarații șocante ale operatorului chemat să filmeze negocierea de la Onești:
Declarații șocante ale unui operator în cazul de la Onești

Cameramanul independent ce a fost la fața locului, a povestit reporterilor ce a văzut în momentul în care a ajuns să filmeze întâmplarea. Una dintre cerințele criminalului a fost ca un cameraman tv să vină și să filmeze revendicările sale către oamenii legii.

Declarațiile cameramanului chemat să filmeze

La locul în care cei doi muncitori erau sechestrați, s-a prezentat un operator independent, chemat de poliție. El a povestit ce s-a întâmplat în momentul în care a ajuns la fața locului. El susține că a fost contactat de către polițiști. Stătea aproape de locul faptei, așa că a plecat imediat.

„Au sunat la uşă doi cetăţeni poliţişti în uniformă şi mi-au spus ‘domnule vă rugăm frumos, atacatorul vrea să vorbească cu televiziunea’, drept pentru care am luat aparatul foto, cameră ce trebuie şi am ţâşnit în faţa blocului, că stau în apropiere”, operatorul Claudiu Ştefănescu care a filmat totul.

Atunci când a ajuns operatorul era deja prea târziu. Negocierile erau deja la final, iar acesta nu a apucat să intre în dialog deloc cu agresorul. Ajuns la fața locului, acesta a asistat la cele două crime.

Negocierile erau aproape de final şi nu am apucat să intru în dialog cu dânsul că a început măcelul. Nu am mai cerut nimic, pur şi simplu a început să lovească cu cuţitul în cetăţenii pe care îi avea sechestraţi”, a spus Claudiu Ştefănescu.

Explicațiile poliției în cazul de la Onești

Într-o conferință de presă, șeful SIAS a declarat că în timpul negocierilor purtate cu agresorul, situația era sub control. Dar, la un moment dat, s-a produs un declic ce l-a determinat pe criminal să acționeze. Criminalul a sunat la 112, cerând să i se facă legătura cu persoane importante din sistem. Moraru Ștefănuț Marius, negociatorul ce a fost prezent la locul faptei, susține că la un moment dat s-a produs un delclic.

Am urmărit detensionarea situației, reducerea nivelului de anxietate și stabilirea unui echilibru între planul emoțional și rațional al agresorului. În jurul orei 16.55 s-a produs un declic, chiar dacă situația era sub control. Exista o comunicare între negociator și agresor. Am observat mișcarea siluetelor agresorului și a unui ostatic în balconul apartamentului și am auzit zgomote și țipete din interior, fapt care ne-au adus indicii clare că în interior s-a produs o agresiune”, a spus negociatorul.

Forțele de ordine au intervenit, însă a fost prea târziu pentru cei doi bărbați sechestrați. Criminalul a fost împușcat cu 7 gloanțe de cauciuc și 2 letale. A fost operat, iar în acest moment, polițiștii așteaptă ca starea lui de sănătate să se stabilizeze pentru a fi audiat.

Parteneri
Cine este femeia care stă non stop lângă patul lui Florin Piersic. Soția marelui actor nu știe mai nimic despre relația lor
Redactia.ro
Cum să scapi de riduri cu ajutorul bananelor. Vei avea o piele perfectă, ca de porțelan
Click.ro
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă prin fața unui TIR
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice
Digi24
Meghan Markle a făcut senzație în Nigeria cu rochia ei! Cum a apărut îmbrăcată soția Prințului Harry / FOTO
Unica.ro
Loc unic în România. Singurul lac unde crește nufărul termal
EVZ.ro
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a transmis clarvăzătoarea: „Nu este timpul...” / FOTO
Spynews
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
Capital.ro
Sâmbăta din Săptămâna Luminată, tradiții și obiceiuri. Ce nu trebuie să faci în această zi
Antena 3
După 12 ani, se întoarce la PRO TV. A bătut din nou palma cu postul TV din Pache Protopopescu și a dat lovitura. Primele declarații: „Tot felul de neajunsuri și neînțelegeri..”
Avantaje
Afecțiunea care se răspândește sever. Un miliard de persoane o au în prezent
Mediaflux
BOMBĂ! A apărut femeia cu care Traian Băsescu a avut o relație de DRAGOSTE
Stiri din Lume
Cât de bine arată Loredana Groza la vârsta de 53 de ani. Cum s-a afișat artista / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă dacă lucrezi sau speli când ai cruce neagră sau cruce roșie în calendar. Ce spune biserica
Realitatea.net
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această zi sfântă, Vinerea Luminată
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro